logo-loader

Lună: iulie 2022

Vizite:
Istorii de succes

Un loc de joacă pentru copii, un început de investiție în educația preșcolară

,

15 iulie 2022
Vizite: 502

Educația preșcolară dezvoltă abilitățile sociale, emoționale și cognitive ale copiilor și îi ajută să asocieze studiile cu o activitate pozitivă și interesantă. În acest context, jocul devine una din cele mai importante și recomandate metode de educare a copiilor, contribuind la dezvoltarea lor fizică și socială prin stimularea creativității, spiritului de echipă și a gândirii critice. Amenajarea terenului de joacă la grădinița din comuna Făleștii Noi, raionul Fălești oferă copiilor din localitate o platformă de socializare și distracție, dezvoltând totodată și personalitatea și abilitățile lor motorii.

Grădinița comunei Făleștii Noi a trecut printr-un șir de schimbări pe parcursul anilor. Totul a început prin anii ‘80, când grădinița era dotată doar cu o simplă nisipieră și un topogan, adăugându-se pe parcurs un scrânciob și foișoare. Acum însă, datorită finanțării în cadrul Fondului de Dezvoltare Rurală LEADER-UE 2.0, ograda grădiniței a devenit mult mai atractivă. La momentul actual, ograda este dotată cu noi complexe de joacă (topogane), măsuțe, scaune și balansoare. În urma amenajării terenului de joacă, copiii de la grădiniță se bucură de activități în aer liber, care îi ajută să se dezvolte multilateral. „Înainte să folosim complexele de joacă, am avut grijă să îi învățăm pe copii anumite reguli: să nu bruscheze alți copii, să aștepte rândul, să se ajute unii pe alții dacă se tem să urce. Anume jocurile pe teren îi învață să fie prietenoși, să se joace în echipă, să se susțină unii pe alții”, a povestit Lidia Turturea, directoarea grădiniței.

Condiții mai bune pentru dezvoltarea copiilor

Natalia Covalciuc, mama unei fetițe cu vârstă preșcolară, care frecventează această grădiniță, apreciază amenajarea terenului de joacă cu noi elemente, care, după părerea ei, aduc mai multă vitalitate în rândurile copiilor. În perioada în care aveau loc lucrările pe terenul grădiniței, copila aștepta cu nerăbdare sfârșitul vacanței de primăvară pentru a se juca alături de prietenii săi la noile complexe: „Venea acasă entuziasmată, spunând că va avea alte jucării la grădiniță, topogane noi. Acum copiii au mai multe cerințe. Pentru ei o simplă minge și un scăunel nu sunt îndeajuns, vor ceva mult mai atractiv. Apariția noilor complexe a fost o mare bucurie și o mare schimbare pentru copii”, a relatat Natalia.

„După implementarea acestui proiect, părinții uneori nu puteau lua copiii acasă după orele de program, deoarece doreau să rămână mai mult timp să se joace”, a adăugat cu bucurie Vladimir Bejenar, primarul comunei Făleștii Noi, membru al GAL-ului Movila Măgura de mai bine de 5 ani. La început, Vladimir activa în calitate de voluntar, nebănuind că  implicarea sa va aduce astfel de roade. Acum însă, se mândrește că are oportunitatea să atragă noi investiții pentru a susține dezvoltarea locală. Pentru dotarea terenului de joacă, în cadrul Fondului de Dezvoltare Rurală LEADER-UE 2.0, grădinița a primit o susținere financiară în valoare de 76 mii lei, co-finanțată de către primăria comunei Fălești cu o sumă de 33 mii de lei.

„Totul începe de la grădiniță. Aici se pun bazele unui copil sănătos atât fizic, cât și spiritual. Din acest motiv, am ales să realizăm acest proiect și am dotat terenul de joacă cu noi complexe de joacă.Este important să aplicăm la proiecte, deoarece nu reușim să le facem pe toate cu bugetul local. Mă bucură că începând cu anul acesta, GAL-urile pot fi finanțate și din bugetul de stat. Rămâne doar să depunem efort și să venim cu noi idei de proiecte”.

Investind în copii – investim în viitor

Ludmila Golovatic, Directoarea GAL-ului Movila Măgura, a susținut cu drag acest proiect: „Punem accent pe copii, pe viitorul copiilor. Dacă vom oferi un mediu de dezvoltare favorabil tinerilor, aceștia nu vor mai simți necesitatea să plece din localitate, însă vor rămâne să continue afacerile părinților, vor investi în dezvoltarea locală.”  

Fondul de Dezvoltare Rurală LEADER-UE 2.0 este implementat în cadrul proiectului „LEADER pentru Moldova Rurală” finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională – USAID și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone în cadrul Programului de Cooperare pentru Dezvoltare – Asistența Poloniei. Proiectul este implementat de Solidarity Fund PL în Moldova în parteneriat cu Rețeaua Națională LEADER și în strânsă cooperare cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Pentru mai multe detalii despre activitățile proiectului „LEADER pentru Moldova Rurală”, click aici.

0

ani de activitate în
Republica Moldova

0

proiecte de dezvoltare
locală co-finanțate

0

parteneriate
facilitate

0

membri în
echipă
Istorii de succes

Окончательные результаты конкурсa заявок для Местных Инициативных Групп для партнёрств

,

15 iulie 2022
Vizite: 166

Конкурс заявок по финансированию местных инициативных групп был инициирован в рамках Фонда Сельского Развития – Inception Fund, часть проекта « LEADER для сельской Молдовы », совместная инициатива USAID и Polish aid по содействию устойчивому улучшению условий жизни и инклюзивному экономическому росту в сельской местности. Проект внедряется Solidarity Fund PL в Молдове в партнёрстве с Национальной сетью LEADER (НС LEADER) и в тесном сотрудничестве с Министерством Сельского Хозяйства И Пищевой Промышленности (МСХПП).

В рамках Конкурса заявок по реализации Фонда Сельского Развития – Inception Fund были получены заявки от 15 новых Местных Инициативных Групп в Республике Молдова, созданных в период 2021-2022 гг. в рамках проектов MRLP и EU-LEADER (LEADER для сельского процветания в Молдове), которые действуют на основе принципов подхода LEADER и которые были зарегистрированы либо инициировали процесс регистрации МИГ-а в качестве юридического лица. 

Напоминаем, что целью Фонда Сельского Развития – Inception Fund является предоставление поддержки и возможность ново-созданным МИГ-ам в управлении процессов местного развития, посредством активного участия населения и местных субъектов в повышении конкурентоспособности и улучшении условий жизни в сельском сообществе и укрепления подхода LEADER. 

Таким образом, в результате комплексного процесса формальной и содержательной оценки в соответствии с положениями «Руководства по субгрантам» Solidarity Fund PL в Молдове все 15 заявок, поданных Местными Инициативными Группами были отобраны для финансирования, с общим бюджетом в 8 164 005.00 лей. Окончательные результаты можно найти здесь

0

ani de activitate în
Republica Moldova

0

proiecte de dezvoltare
locală co-finanțate

0

parteneriate
facilitate

0

membri în
echipă
Istorii de succes

Grupurile de Acțiune Locală susțin implementarea tehnicilor inovative în agricultură

,

12 iulie 2022
Vizite: 454

Preocuparea pentru produsele ecologice și conștientizarea importanței utilizării îngrășămintelor naturale devine un subiect tot mai actual în rândurile producătorilor și agricultorilor. Cumpărate din comerț, îngrășămintele naturale sunt scumpe, dar ele pot fi obținute cu costuri mici în gospodărie prin prelucrarea gunoiului de grajd sau prepararea compostului.

Pentru a asigura acest proces, Gospodăria Țărănească „Șontea Maxim Mihail” din comuna Cuhnești, raionul Glodeni, și-a dotat ferma proprie de vite cu o cisternă de vidanjare. Acest utilaj îi permite proprietarului gospodăriei, Maxim Șontea, să transporte și să răspândească deșeurile lichide provenite de la ferma sa pe câmpuri, astfel încât să asigure fertilizarea culturilor agricole cu îngrășăminte organice, care ulterior sunt consumate de animalele de la fermă. Cisterna de vidanjare a fost procurată cu suportul Grupului de Acțiune Locală Urmașii lui Leonardo, în cadrul proiectului „Tehnici Inovative în Agricultură”, finanțat în cadrul Fondului de Dezvoltare Rurală LEADER-UE 2.0.

Tehnici inovative în agricultură pentru o producție ecologică și calitativă

„Dejecțiile de grajd niciodată nu pot fi considerate în exces, deoarece vor asigura o producție ecologică și calitativă. Ele sunt valabile pentru o perioadă de 2-5 ani, în dependență de cantitatea utilizată”, a relatat Maxim Șontea. „În cazul îngrășămintelor chimice: azotul se evaporă, fosforul merge în pământ, iar kaliul rămâne doar în cantități mici, motiv pentru care îngrășămintele chimice sunt valabile doar 1 an de zile. În același timp, animalele refuză să mănânce cantitățile necesare atunci când culturile agricole conțin îngrășăminte chimice.”

Cisterna de vidanjare are o capacitate de 5 tone, cu o lingură de împrăștiere a deșeurilor pe un diametru de aproximativ 15-20 de metri, ceea ce înseamnă și un proces mult mai rapid. Prin utilizarea unei  pompe cu vacuum, deșeurile sunt pompate direct din canalizare, evitând risipa lor și asigurând  diseminarea omogenă a dejecțiilor de grajd pe câmpuri.

„Cu ajutorul cisternei de vidanjare, asigurăm împrăștierea omogenă și calitativă a resturilor animale, ceea ce ne ajută să fertilizăm pământul cu îngrășăminte naturale și totodată să economisim bani”, a explicat Maxim Șontea.

Grupurile de Acțiune Locală susțin inovația în agricultură

În cadrul proiectului „Tehnici Inovative în Agricultură”, Gospodăria Țărănească „Șontea Maxim Mihail” a primit susținere financiară în valoare de 80 mii lei, asigurând totodată co-finanțare de peste 60 mii de lei pentru achiziția cisternei de vidanjare, fapt ce asigură o sustenabilitate financiară a investiției.

„Am decis să susținem acest proiect, deoarece antreprenorul știa sigur ce vrea și cum această cisternă îi va eficientiza munca. În primul rând, această cisternă de vidanjare contribuie la o producție ecologică, iar pentru noi este important să promovăm proiectele inovative”, a relatat Olga Schin, Directoarea Grupului de Acțiune Locală Urmașii lui Leonardo.  

„În agricultură, mereu suntem în căutare de oportunități de finanțare, pentru a ne moderniza afacerea. Cisterna de vidanjare este un utilaj scump, iar oportunitatea oferită de GAL, m-a motivat să aplic pentru finanțare”, a menționat Maxim Șontea.

Grupurile de Acțiune Locală au un impact major asupra dezvoltării localităților, contribuind la identificarea necesităților locale de servicii necesare comunităților și crearea de noi locuri de muncă, precum și la îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale.

Fondul de Dezvoltare Rurală LEADER-UE 2.0 este implementat în cadrul proiectului „LEADER pentru Moldova Rurală” finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională – USAID și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone în cadrul Programului de Cooperare pentru Dezvoltare – Asistența Poloniei. Proiectul este implementat de Solidarity Fund PL în Moldova în parteneriat cu Rețeaua Națională LEADER și în strânsă cooperare cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

0

ani de activitate în
Republica Moldova

0

proiecte de dezvoltare
locală co-finanțate

0

parteneriate
facilitate

0

membri în
echipă