Informații despre rezultatele procesului de achiziție privind serviciile de elaborare a Cadrului de Monitorizare, Evaluare și Învățare LEADER (Cadrul MEL LEADER)
În legătură cu încheierea licitației deschise pentru „Elaborarea Cadrului de Monitorizare, Evaluare și Învățare LEADER (Cadrul MEL LEADER)”, Solidarity Fund PL în Moldova informează că spre contractare a fost selectat STRATEGICUS CONSULTING SRL.
Contractul de colaborare va fi încheiat pentru perioada august-noiembrie 2025, cu un preț total pentru serviciul prestat în valoare de 277 895 MDL.
Concursul pentru selectarea prestatorului pentru serviciile de elaborare a Cadrului de Monitorizare, Evaluare și Învățare LEADER (Cadrul MEL LEADER) s-a desfășurat în perioada 02.07.2025-28.07.2025, iar ca răspuns au fost recepționate trei (3) oferte.
Această achiziție este parte integrantă a proiectului „Suport pentru Integrarea Europeană: Consolidarea LEADER”, finanțat în cadrul cooperării Poloneze pentru dezvoltare a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polone și implementat de Solidarity Fund PL în Moldova.