logo-loader
Comunicare

Alexandru Dascăl, GAL „Valea Cuboltei”: „Am luat decizia corectă când am revenit în satul de baștină”

  • Dezvoltarea rurală
  • Istorii
7 aprilie 2020
Vizite: 1727

Practicarea agriculturii în spații protejate reprezintă o idee de afaceri tot mai atractivă pentru foarte mulți fermieri din Republica Moldova.

Este și istoria lui Alexandru Dascăl din satul Lazo, raionul Drochia, GAL „Valea Cuboltei”, care împreună cu părinții săi a dezvoltat activitatea de cultivare a legumelor în seră, iar acum, bucură consumatorii cu legume ecologice.

Pentru a-și ușura munca, agricultorul a reușit să mecanizeze lucrările de prelucrare a solului cu un minitractor de modelul Hinomoto N200/20CP. „Majoritatea lucrărilor de prelucrare a solului în seră le facem manual, nu sunt multe brațe de muncă în sat, din acest motiv și am optat pentru tehnica performantă. Avem plug manual, dar trebuia să pierdem o mulțime de timp”, povestește Alexandru.

Familia Dascăl cultivă castraveți, roșii, ceapă și ardei dulci, iar producția o comercializează în piețele angro din Chișinău. „Reușim să obținem și două recolte pe an pentru a ne acoperi cheltuielile. Iar în privința investiției în minitractor, cred că o vom răscumpăra în cinci ani”, conchide Alexandru Dascăl.

Alexandru a lucrat câțiva ani în Rusia, apoi s-a întors acasă, hotărât să investească în agricultură. „E mai bine acasă chiar dacă este mai greu. Am decis să mă stabilesc în sat, alături de părinți, iar faptul că oamenii încearcă să schimbe lucrurile, formează GAL-uri, mă face să cred că am luat o decizie corectă”, afirmă tânărul antreprenor.

Proiectul „Modernizarea bazei tehnico-materiale pentru cultivarea legumelor în câmp protejat”, a fost realizat în cadrul proiectului Activități USAID LEADER, co-finanțat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională – USAID, programul polonez de cooperare pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polone – Polish aid, și implementat de Solidarity Fund PL în Moldova.

0

ani de activitate în
Republica Moldova

0

proiecte de dezvoltare
locală co-finanțate

0

parteneriate
facilitate

0

membri în
echipă