logo-loader
Comunicare

Au fost semnate contractele de finanțare în cadrul Fondului Granturilor Mici, ediția rurală LEADER și LEADER+

  • Noutăți
12 iulie 2019
Vizite: 603

Pe 23 aprilie 2019, a avut loc evenimentul de semnare a contractelor de finanțare și sesiunea de instruire în cadrul Fondului Granturilor Mici, ediția rurală LEADER și LEADER+.

După cuvântul de salut, adus de către Tomasz Horbowski, Conducătorul Solidarity Fund PL în Moldova, Marina Albu, președintele Rețelei Naționale LEADER în Republica Moldova și Radu Tucan, coordonator FGM, cei circa 50 de participanți ai evenimentului – manageri și președinții GAL-urilor și organul responsabil au discutat și pus dezbatere o serie de subiecte pentru următoarele etape în activitatea Grupurilor de Acțiune Locală.

Marina Albu a prezentat metodologia și procesul de implementare, în urma cărora, împreună cu cei prezenți, au fost stabilite cum vor fi executați următorii pașii, care vor fi limitele temporale și modul de organizare a concursului de selecție a micro-proiectelor și implementarea acestora.

Radu Tucan a venit cu o serie de sugestii pentru eficientizarea proceselor sus-menționate, precum și a stabilit o serie de modele de acte pentru apelul de propuneri de proiecte în cadrul GAL-urilor, precum și mai multe despre metodologia de cooperare și comunicare cu partenerii. „GAL-ul nu este un club închis. Co-finanțarea se acordă pe merit proiectelor care aparțin atât membrilor GAL-ului, cât și non-membrilor GAL-ului”, a menționat Radu.

Punctul culminant al evenimentului a fost semnarea contractelor de finanțare a GAL-urilor, ce au fost selectate spre finanțare în cadrul FGM 2019, ediția rurală LEADER și LEADER+.

0

ani de activitate în
Republica Moldova

0

proiecte de dezvoltare
locală co-finanțate

0

parteneriate
facilitate

0

membri în
echipă