logo-loader
Granturi

Consolidarea capacităților partenerilor la nivel local în domeniul expertizei tehnice în cadrul proiectului ”Suport pentru orașele-poli de creștere”

Vizite: 208
Domeniul: Dezvoltare urbană
Data publicării: 5.09.2022
Termen limită: 2022-2023

Solidarity Fund PL în Moldova oferă suport instituțiilor și actorilor implicați în domeniul dezvoltării urbane începând cu anul 2017. Conform relațiilor de colaborare stabilite cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova (MIDR) pentru anii 2022–2023, Solidarity Fund PL în Moldova va acorda suportul necesar atât Ministerului cât și autorităților publice locale pentru implementarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 916/2020 cu privire la aprobarea Programului național de dezvoltare a orașelor poli de creștere în RM pentru anii 2021-2027 (în continuare Program Național), în special pentru consolidarea capacităților orașelor poli de creștere.  

O activitate dedicată operaționalizării eficiente a Programului Național este orientată spre crearea și consolidarea capacităților Unităților de Implementare a Proiectelor (UIP) în cadrul celor șase orașe poli de creștere: Edineț, Soroca, Ungheni, Orhei, Cahul și Comrat. Acest lucru este realizat inclusiv prin colaborare cu Agențiile de Dezvoltare Regională (ADR) din țară. 

Suportul privind consolidarea capacităților partenerilor local se încadrează în Programul de sprijin al Solidarity Fund PL în Moldova privind implementarea eficientă a Programului Național. În acest sens, Solidarity Fund PL în Moldova urmează să ofere în 2022-2023 suport privind dezvoltarea instituțională a UIP din cele 6 orașe-poli de creștere (acțiune inițiată în 2021).  

În vederea consolidării capacităților partenerilor la nivel local, în perioada aprilie-iunie 2022 au fost livrate primele 2 module tematice: Planificarea strategică și Managementul proiectelor.  

În continuare, pentru realizarea procesului de consolidare a capacităților Unităților de Implementare a Proiectelor, activitățile vor fi focusate pe domeniul de  Expertiză tehnică. 

Sarcini și responsabilități: 

Pentru dezvoltarea capacităților în domeniul expertizei tehnice urmează a fi dezvoltat un modul de instruire și implementarea acestuia prin cel puțin 1 eveniment (training) organizat pentru actorii de nivel local  care ar include, fără a se limita la: 

  1. Rolul personalului cu capacități tehnice în elaborarea documentelor de politici și a celor de planificare a teritoriului, inclusiv în procesul de elaborarea/actualizare al PUG; 
  1. Elemente de expertiză tehnică la etapa de planificare a proiectelor precum și la etapa elaborării conceptelor de proiecte, inclusiv prin acordarea suportului în pregătirea setului de acte necesar a fi anexat la cererile de finanțare, în dependență de solicitarea existentă în cadrul apelurilor de selectare a proiectelor; 
  1. Monitorizarea calității și volumelor lucrărilor, supraveghere tehnică pentru asigurarea unei implementări eficiente a proiectelor investiționale; 
  1. Cerințe de expertiză tehnică privind încheierea proiectelor și asigurarea durabilității; 
  1. Cadrul legal și normativ național din domeniul expertizei tehnice și alte sfere conexe; 
  1. Bune practici, instrumente și reguli de expertiză tehnică. 

Mai multe detalii despre criteriile de evaluare și procedura de aplicare puteți afla accesândTermenii de referință. 

Termenul limită de depunere a dosarelor:  07 octombrie 2022, ora 12.00.  

* Prin depunerea dosarului Ofertant își exprimă către Solidarity Fund PL în Moldova în mod expres și neechivoc consimțământul să prelucreze datele de caracter personal în scopul realizării achiziției anunțate. Aplicantul are dreptul de a stabili de sine stătător limitele confidențialității datelor furnizate și de a menționa care din documentele anexate la ofertă sunt confidențiale.  

** Datele cu caracter personal vor fi prelucrate de Solidarity Fund PL exclusiv în scopul desfășurării procesului de achiziții, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. Persoanele fizice au dreptul la portabilitatea datelor furnizate și la rectificarea acestora. Datele cu caracter personal  nu vor fi transmise altor părți terțe fără acordul prealabil al aplicantului. Dacă aveți întrebări privind datele Dvs cu caracter personal ne puteți contacta pe adresa de email info@solidarityfund.md 

*** În scopul transparenței procesului de achiziție rezultatele licitației cu informația privind prestatorul selectat (denumirea/numele, prenumele, serviciul prestat, prețul, perioada) vor fi publicate pe pagina web a Solidarity Fund PL în Moldova. Participarea la licitație prin expedierea documentelor semnifică acceptarea publicării rezultatelor concursului, cu excepția informațiilor marcate drept  confidențiale.   

**** Până la semnarea Contractului de prestări servicii Prestatorul selectat va semna o declarație de conformitate.