logo-loader
Comunicare

Grupurile de Acțiune Locală creează noi oportunități de dezvoltare pentru comunitățile locale

  • Dezvoltarea rurală
  • Evenimente
22 decembrie 2022
Vizite: 534

Peste 100 de directori și membri ai Grupurilor de Acțiune Locală din Republica Moldova s-au întrunit la evenimentul de încheiere a Fondului de Dezvoltare Rurală LEADER – UE 2.0. pentru a face un schimb de experiență și a împărtăși bunele practici de gestionare și implementare a proiectelor de dezvoltare locală.

22 decembrie, 2022, a avut loc un eveniment de totalizare a rezultatelor Fondului de Dezvoltare Rurală LEADER – UE 2.0., în cadrul căruia au fost implementate 232 de proiecte de dezvoltare locală în domenii precum agricultura, infrastructură publică, învățământ, servicii de administrare publică, sănătate și asistență socială, industrie, turism, comerț și servicii, ș.a. Totodată, evenimentul a oferit și o platformă pentru lansarea activităților Inception Fund, în cadrul căruia 15 Grupuri de Acțiune Locală (GAL-uri) nou-create vor implementa proiecte de dezvoltare locală în anul 2023, în baza unor Strategii de Dezvoltare Locală (SDL). 

În cadrul evenimentului, membrii a 26 de GAL-uri care au implementat proiecte de dezvoltare locală în perioada iunie 2021 – septembrie 2022 din sursele Proiectului „LEADER pentru Moldova Rurală” au pus în discuție importanța și rolul mecanismului de finanțare directă a entităților în vederea creării unui spațiu participativ pentru actorii locali și membrii comunității, care dețin expertiza, viziunea și abilitățile necesare pentru a asigura sustenabilitatea dezvoltării comunităților la nivel local.  

„Anul 2021 a însemnat un început nou pentru dezvoltarea GAL-ului nostru. Succesele și realizările obținute împreună cu partenerii din teritoriu sunt palpabile și vizibile în localități. Am contribuit la reînvierea și sustenabilitatea proiectelor în regiune, susținând atât antreprenorii, cât și sectorul civic”, a menționat Cristalina Cojocari, Manager, Asociației Gal Vasile Stroescu.  

Astfel, în cadrul panelului de discuții, membrii GAL-urilor au povestit despre provocări, abordat subiecte legate de administrarea proceselor de selectare a proiectelor, monitorizare și raportare, precum și gestionarea resurselor financiare alocate. Această experiență va servi o premisă importantă în procesul de gestionare a fondurilor din bugetul de stat care urmează a fi alocate GAL-urilor de către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova în cadrul Programului LEADER. Vladimir Pascaru, Presedinte, GAL -ul Răzeșii de pe Ciuhur consideră că „prima provocare a fost înregistrarea la minister. O altă provocare a fost când beneficiarii veneau cu ideea crudă de tot și îi ajutam și îndrumam cum trebuie să fie totul pus pe foaie. Împreună cu coordonatorii de proiect, cu directorii GAL-urilor am reușit și am dus totul cu succes până la capăt. Noi suntem aici să învățăm, să reușim, să implementăm proiecte frumoase și în continuare.” 

GAL-urile din Republica Moldova acționează în calitate de motor al creșterii economice în zonele rurale și se bazează pe parteneriate publice-civice-antreprenoriale care își asumă dezvoltarea comunității pe termen lung și demonstrează respect pentru prioritățile locale prin valorificarea și aprecierea contribuției intersectoriale a fiecărui partener.  

„Acest rezultat frumos, cu care ne putem mândri, a fost posibil datorită faptului că în spate stă un proces important de comunicare, managerial, administrativ, de colaborare între diferite instituții. Anul 2022 este un an cu multe provocări, dar și unul care ne dă speranță că împreună putem progresa și îndeplini alte realizări de succes”, a menționat Tomasz Horbowski, Director de Țară Solidarity Fund PL în Moldova.

Lansat în aprilie 2021, Fondul de Dezvoltare Rurală LEADER – UE 2.0. a asigurat co-finanțare în valoare de 20 milioane de lei pentru 26 de GAL-uri din țară, sursele financiare fiind alocate prin intermediul măsurilor financiare de activizare și de dezvoltare LEADER.  

Dezvoltarea rurală rămâne a fi în continuare o prioritate pentru Republica Moldova, care se confruntă cu problema exodului populației în orașe și un nivel înalt de sărăcie (32,8% în anul 2021). Conform ultimelor statistici, rata de participare la forța de muncă a populației din zonele rurale constituie doar 38%, iar rata sărăciei absolute este semnificativ mai mare în mediul rural comparativ cu cel urban. În acest context, Solidarity Fund PL în Moldova susține dezvoltarea rurală în Republica Moldova prin implementarea abordării LEADER, astfel contribuind la creșterea competitivității și îmbunătățirea condițiilor de viață în zonele rurale și venind în sprijinul eforturilor de integrare a țării în Uniunea Europeană. 

„Pentru USAID este o onoare să fie alături de dumneavoastră și să vedem rezultatele tuturor proiectelor care s-au dezvoltat. Chiar dacă multe proiecte erau mici, ele au avut un impact major asupra vieții oamenilor și au dezvoltat viața rurală. Procesul de selectare, de implementare și participare este unul transparent, ceea ce asigură un exemplu model de aliniere a Republicii Moldovala standardele Uniunii Europene”, a punctat Erin Doss, Vice Director, Oficiul Democrație și Guvernare, USAID Moldova.  

În prezent, proiectul LEADER pentru Moldova Rurală este implementat în peste 260 localități din Republica Moldova. Proiectul LEADER pentru Moldova Rurală este o inițiativă comună a USAID și Polish aid de a contribui la îmbunătățirea condițiilor de viață și creștere economică incluzivă în zonele rurale prin extinderea abordării LEADER ca soluție-model pentru o dezvoltare locală eficientă. Abordarea LEADER este implementată în Republica Moldova începând cu anul 2016, iar în prezent acoperă peste 50% din zonele rurale ale țării, generând oportunități de dezvoltarea economică pentru mai mult de 1 milion de oameni.  

Fondul de Dezvoltare Rurală LEADER-UE 2.0 este implementat în cadrul proiectului „LEADER pentru Moldova Rurală” finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională – USAID și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone în cadrul Programului de Cooperare pentru Dezvoltare – Asistența Poloniei. Proiectul este implementat de Solidarity Fund PL în Moldova în parteneriat cu Rețeaua Națională LEADER și în strânsă cooperare cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.  

0

ani de activitate în
Republica Moldova

0

proiecte de dezvoltare
locală co-finanțate

0

parteneriate
facilitate

0

membri în
echipă