logo-loader
Comunicare

Grupurile de Acțiune Locală susțin implementarea tehnicilor inovative în agricultură

  • Dezvoltarea rurală
  • Istorii
12 iulie 2022
Vizite: 534

Preocuparea pentru produsele ecologice și conștientizarea importanței utilizării îngrășămintelor naturale devine un subiect tot mai actual în rândurile producătorilor și agricultorilor. Cumpărate din comerț, îngrășămintele naturale sunt scumpe, dar ele pot fi obținute cu costuri mici în gospodărie prin prelucrarea gunoiului de grajd sau prepararea compostului.

Pentru a asigura acest proces, Gospodăria Țărănească „Șontea Maxim Mihail” din comuna Cuhnești, raionul Glodeni, și-a dotat ferma proprie de vite cu o cisternă de vidanjare. Acest utilaj îi permite proprietarului gospodăriei, Maxim Șontea, să transporte și să răspândească deșeurile lichide provenite de la ferma sa pe câmpuri, astfel încât să asigure fertilizarea culturilor agricole cu îngrășăminte organice, care ulterior sunt consumate de animalele de la fermă. Cisterna de vidanjare a fost procurată cu suportul Grupului de Acțiune Locală Urmașii lui Leonardo, în cadrul proiectului „Tehnici Inovative în Agricultură”, finanțat în cadrul Fondului de Dezvoltare Rurală LEADER-UE 2.0.

Tehnici inovative în agricultură pentru o producție ecologică și calitativă

„Dejecțiile de grajd niciodată nu pot fi considerate în exces, deoarece vor asigura o producție ecologică și calitativă. Ele sunt valabile pentru o perioadă de 2-5 ani, în dependență de cantitatea utilizată”, a relatat Maxim Șontea. „În cazul îngrășămintelor chimice: azotul se evaporă, fosforul merge în pământ, iar kaliul rămâne doar în cantități mici, motiv pentru care îngrășămintele chimice sunt valabile doar 1 an de zile. În același timp, animalele refuză să mănânce cantitățile necesare atunci când culturile agricole conțin îngrășăminte chimice.”

Cisterna de vidanjare are o capacitate de 5 tone, cu o lingură de împrăștiere a deșeurilor pe un diametru de aproximativ 15-20 de metri, ceea ce înseamnă și un proces mult mai rapid. Prin utilizarea unei  pompe cu vacuum, deșeurile sunt pompate direct din canalizare, evitând risipa lor și asigurând  diseminarea omogenă a dejecțiilor de grajd pe câmpuri.

„Cu ajutorul cisternei de vidanjare, asigurăm împrăștierea omogenă și calitativă a resturilor animale, ceea ce ne ajută să fertilizăm pământul cu îngrășăminte naturale și totodată să economisim bani”, a explicat Maxim Șontea.

Grupurile de Acțiune Locală susțin inovația în agricultură

În cadrul proiectului „Tehnici Inovative în Agricultură”, Gospodăria Țărănească „Șontea Maxim Mihail” a primit susținere financiară în valoare de 80 mii lei, asigurând totodată co-finanțare de peste 60 mii de lei pentru achiziția cisternei de vidanjare, fapt ce asigură o sustenabilitate financiară a investiției.

„Am decis să susținem acest proiect, deoarece antreprenorul știa sigur ce vrea și cum această cisternă îi va eficientiza munca. În primul rând, această cisternă de vidanjare contribuie la o producție ecologică, iar pentru noi este important să promovăm proiectele inovative”, a relatat Olga Schin, Directoarea Grupului de Acțiune Locală Urmașii lui Leonardo.  

„În agricultură, mereu suntem în căutare de oportunități de finanțare, pentru a ne moderniza afacerea. Cisterna de vidanjare este un utilaj scump, iar oportunitatea oferită de GAL, m-a motivat să aplic pentru finanțare”, a menționat Maxim Șontea.

Grupurile de Acțiune Locală au un impact major asupra dezvoltării localităților, contribuind la identificarea necesităților locale de servicii necesare comunităților și crearea de noi locuri de muncă, precum și la îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale.

Fondul de Dezvoltare Rurală LEADER-UE 2.0 este implementat în cadrul proiectului „LEADER pentru Moldova Rurală” finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională – USAID și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone în cadrul Programului de Cooperare pentru Dezvoltare – Asistența Poloniei. Proiectul este implementat de Solidarity Fund PL în Moldova în parteneriat cu Rețeaua Națională LEADER și în strânsă cooperare cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

0

ani de activitate în
Republica Moldova

0

proiecte de dezvoltare
locală co-finanțate

0

parteneriate
facilitate

0

membri în
echipă