Inițiative de susținere a antreprenorilor din Republica Moldova, întreprinse de primării pe timp de pandemie
- Dezvoltare urbană
În contextul pandemiei Covid-19, Autoritățile Publice Locale din Republica Moldova (APL) au lansat un șir de acțiuni în sprijinul antreprenorilor locali, oferindu-le o serie de facilități și oportunități de a-și continua activitatea și de a-și susține angajații, dar și de a diminua , impactul coronavirusului asupra consumatorilor locali.
Pe lângă măsurile întreprinse la nivel național, majoritatea primăriilor din țară au identificat și întreprins diverse inițiative pentru a ajuta antreprenorii locali în funcție de specificul fiecărui oraș.
Primăria mun. Bălți s-a remarcat prin câteva activități. Una dintre ele este scutirea plății taxei pentru eliberarea fișelor de traseu și taxei pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiului în perioada 01.04.2020-30.09.2020. Astfel, șapte agenți economici au obținut scutiri pentru 125 de unități de transport. Alți nouă agenți economici au fost scutiți după ce contractele de locațiune a spațiului municipal, pe teritoriul cărora își desfășurau activitatea de antreprenor, au fost sistate în perioada 17 martie – 15 mai 2020.
În mun. Drochia, Primăria, în calitate de partener de încredere a sectorului business local, a organizat un târg al micilor producători pe 20 și 21 februarie 2021. 22 de producători din r-l Drochia, precum și din Hîncești, Rîșcani, Strășeni și Chișinău au participat la acest eveniment, având oportunitatea de a fi parte a unei platforme alternative de vânzare a produselor în circumstanțe de pandemie.
Primăria mun. Edineț a acordat suport agentului economic ce activează în parcul „Vasile Alecsandri”, oferind lemne de foc angajaților cafenelei care au participat la lucrările voluntare de îngrijire sezonieră a parcului (decembrie 2020). De asemenea, primăria a angajat trei angajați ai cafenelei pentru lucrări de întreținere a parcului, astfel evitând șomajul acestora în timpul pandemiei.
În mun. Ungheni, Primăria locală a creat condiții comode și sigure de desfășurare a activității de antreprenor pe teritoriul celor trei piețe locale și regionale. Astfel, acestea activează în regim extins, pentru a evita aglomerațiile și sunt accesibile locuitorilor a 74 de localități din r-l Ungheni.
O altă inițiativă relevantă a fost întreprinsă de către Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii – ODIMM. Prin intermediul acesteia, 180 de IMM-uri au îmbunătățit abilitățile lor de digitalizare și e-comerț, devenind mai vizibile în spațiul online și promovând produsele lor atât la nivel național, cât și internațional.
Aceste instrumente au fost studiate în cadrul proiectului Public4MMSME – Modelul de partajare a economiei ca resursă pentru IMM-uri în timpul recuperării COVID-19, implementat cu suportul Fondului Internațional Visegrad. Inițiativele sunt incluse într-un dosar ce cuprinde în total 30 de instrumente prin care resursele publice la nivel local vin în suportul micului business urban din Polonia, Slovacia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova. Obiectivul proiectului este asigurarea unor condiții de susținere pentru consolidarea microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii din zonele urbane în timpul crizei COVID-19 în curs, precum și în faza de redresare economică. Mai multe detalii găsiți pe pagina web a proiectului – Public4MMSME. Partenerii proiectului — Mazovia Development Agency – POLAND (partener-lider), NGO Agency of European Innovations – UKRAINE, Secondary Technical School of Electrical, Engineering – SLOVAKIA, Foundation for Enterprise Development in HB County – HUNGARY, Solidarity Fund PL in Moldova – MOLDOVA.
Proiectul este cofinanțat de guvernele din Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia prin intermediul Granturilor Visegrad din Fondul Internațional Visegrad. Misiunea fondului este de a promova idei pentru o cooperare regională durabilă în Europa Centrală. www.visegradfund.org.
0
ani de activitate înRepublica Moldova
0
proiecte de dezvoltarelocală co-finanțate
0
parteneriatefacilitate
0
membri înechipă