logo-loader
Comunicare

Întregul Proces și Program de Revitalizare a fost o provocare pentru mine

  • Dezvoltarea urbană
  • Istorii
12 iulie 2019
Vizite: 886

Astăzi, vorbim despre Municipiul Edineț și schimbările pozitive, ce vor avea loc prin prisma Programului de Revitalizare.

„Inițial, întregul Program a fost o provocare enormă, pentru că eu, de fapt, nu sunt originară din Edineț”, ne spune Marina Vorbaneț, Specialist la primăria Mun. Edineț și responsabilă de Revitalizarea Urbană mun. Edineț. „Fiind numită într-o asemenea funcție în cadrul procesului, am reușit să aflu foarte multe despre Edineț – descoperiri la nivel de zone, oameni, chiar și prestări ale serviciilor la nivel de instituții. Am cunoscut oameni implicați activ în viața orașului. Și acum, am o viziune mai clară despre ce se întâmplă în regiune și sunt mai inițiată în viața orașului”, explică Marina.

Ca și o mulțime de regiuni din țară, Edinețul are nevoie de intervenții, care vor reabilita imaginea lui prin îmbunătățirea anumitor spații în stare proastă, dar și aspectele sociale ce țin de viața oamenilor. „Mai multe despre problemele orașului, am aflat prin discuții cu instituțiile din zona de revitalizare aleasă, zona Mendeleev, în urma ședințelor Comisiei Consultative – cu ce dificultăți se confruntă localnicii, de ce schimbări ei au nevoie. Am mers la grădiniță, liceu și câteva ONG-uri din zonă și am reușit să discut cu funcționarii de acolo”, povestește Marina.

Din spusele sale, câteva dintre probleme identificate ar fi lipsa unei infrastructuri dezvoltate și a sentimentului de oraș sigur. „La noi, nu sunt amenajate drumurile, deși iluminat stradal parțial este. Nu sunt limitatoare de viteză, chiar dacă trotuarul este pavat, mai ales că e un risc mare de accidente rutiere în spațiile din preajma grădinițelor”, menționează Marina. Echipa de la Edineț a mai aflat ce tip de schimbări își doresc copiii și adolescenții din zonă prin intermediul unui concurs de desene.

Nu am ezitat să o întrebăm ce crede despre procesul elaborării Programului de Revitalizare în alte regiuni ale țării. „Am locuit în Bălți și cunosc bine zona de revitalizare (n.a. zona aferentă Gimnaziului I.Cuza) evidențiată în cadrul Programului și chiar cred că aceasta are un potențial minunat în procesul de reabilitare. Sunt multe blocuri, dar drumurile sunt în stare proastă; foarte mulți copii nu au zone de joacă, familiile nu au unde să se odihnească, deși sunt zone verzi. Iar despre Ungheni, de unde sunt originară, zona aleasă este extrem de importantă pentru locuitori și îmbunătățirea acesteia va rezolva multe probleme existente.”

Spiritul pozitiv și implicarea Marinei este un exemplu demn de urmat. „Le doresc tuturor să nu aibă frică. Din start, procesul pare a fi ireal pentru că are atât de multe etape de urmat. Astfel, e ușor să renunți, dar dacă ai o dorință enormă de a face schimbări frumoase, vor veni și ideile, și sursele de investiție”, îndeamnă ea.

  • Responsabilă de Revitalizarea Urbană mun. Edineț – Marina Vorbăneț
  • Email: marina.vorbanet@gmail.com
  • Telefon: +3736 855 12 22
  • Facilitator local – Alexandru Munteanu, urbanist

0

ani de activitate în
Republica Moldova

0

proiecte de dezvoltare
locală co-finanțate

0

parteneriate
facilitate

0

membri în
echipă