logo-loader
Comunicare

La Bunica Clava – casa de oaspeți din anul 1961, care așteaptă turiștii la Văleni

  • Dezvoltare rurală
  • Dezvoltare rurală
  • Noutăți
23 mai 2023
Vizite: 464

În satul Văleni, raionul Cahul, poți observa mai multe case de locuit bătrânești cu specific tradițional moldovenesc. Printre acestea, se enumeră și casa rămasă moștenire familiei Ciobanu, care a fost construită în anul 1961. Această casă bătrânească cu două odăi și o tindă, bucătărie cu sobă și prispă ca din povești, a devenit refugiul perfect atât pentru turiștii din țară, cât și pentru cei de peste hotare.

Viorica Ciobanu activează de 33 de ani ca profesoară de limbă română în școala din localitate. Recent însă, a descoperit o nouă pasiune – turismul. „M-aș reprofila cu drag în domeniul turismului; anul trecut chiar am făcut unele cursuri în acest domeniu. Aș angaja și personal, dar asta după ce vom reuși să mai lărgim gospodăria”, a povestit proprietara.

La Bunica Clava – casa familiei Ciobanu, care datează din anul 1961

De-a lungul anilor, părinții Vioricăi au îngrijit bine casa, reușind să o păstreze în condiții bune. Astfel, familia Ciobanu au păstrat mobilierul în stil vechi, cele două sobe și alte elemente decorative, care redau specificul tradițional al caselor moldovenești. Soții Ciobanu investesc o bună parte din salarii în întreținerea casei părinților. Cu toate acestea, cheltuielile sunt mari și familia a apelat pentru susținere financiară în cadrul apelului lansat de către GAL-ul Lunca Prutului de Jos: „Noi știam de mai mult timp de GAL-ul Lunca Prutului de Jos, deoarece are sediu la noi în sat și au fost implementate mai multe proiecte în localitate. Când am auzit despre apelul lansat, am decis să scriem un proiect și să aplicăm pentru finanțare. Am rămas surprinși când am aflat rezultatul. Nu ne așteptam că vom fi selectați”, a relatat Viorica. Astfel, familia Ciobanu a remodelat casa și au dotat-o cu toate facilitățile necesare pentru a atrage mai mulți turiști și a crea o atmosferă plăcută pentru vizitatori. Casa are două dormitoare spațioase și o capacitate de cazare pentru două familii simultan, oferind oaspeților un spațiu de relaxare și oportunități de explorare a peisajelor rurale și a culturii locale. Viorica povestește că în acest mod, de fiecare dată când intră în casă, își aduce aminte de copilărie: „Noi în 2021 am reușit să implementăm proiectul și am dus la final toate lucrările ce țineau de construcție, păstrând însă totul în stilul anilor ‘60, ‘70. Acum implementăm deja al doilea proiect, care susține continuitatea dezvoltării afacerii. Am decis să modificăm gardul și poarta, dar tot în stil vechi, ca să fie compatibil cu ograda și casa. Așa ne deosebim de celelalte locuințe din jur, arată ca o adevărată casă de oaspeți”.

Casa de oaspeți în care te poți relaxa cu familia

Lângă casa bătrânească, familia Ciobanu a construit o bucățică de seră, unde plantează roșii, castraveți, morcovi, pătrunjel și alte legume. Au mulți copaci fructiferi, căpșune, zmeură, toate la îndemâna celor care vin să rămână peste noapte în „casa de oaspeți”. „Mulți oameni de la oraș vor să fugă de agitația orașului și vin să se refugieze aici. Ei pot să culeagă și să mănânce orice de aici. Le oferim în primul rând o anumită intimitate în această gospodărie și senzația că s-au întors în timpuri”, a mărturisit Viorica.

GAL-ul Lunca Prutului de Jos încurajează dezvoltarea turismului în Republica Moldova. În acest mod, au oferit susținere financiară familiei Ciobanu atât în cadrul proiectului „Abordarea LEADER pentru prosperitate rurală în Moldova”, implementat în perioada 2020-2022, cât și în cadrul Fondului de Dezvoltare Tematică „Inovatorii 2.0”, ca parte a proiectului „LEADER pentru Moldova Rurală”, lansat în anul 2022.

Fondul de Dezvoltare Tematică „Inovatorii 2.0” este parte a proiectului „LEADER pentru Moldova Rurală”, finanțat de USAID și Polish Aid, implementat de Solidarity Fund PL în Moldova, în parteneriat cu Rețeaua Națională LEADER (RNL) și în strânsă cooperare cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA).

0

ani de activitate în
Republica Moldova

0

proiecte de dezvoltare
locală co-finanțate

0

parteneriate
facilitate

0

membri în
echipă