logo-loader
Comunicare

Rezultatele evaluării formale în cadrul apelului Inițiative Pilot LEADER-UE, 2020

24 iunie 2020
Vizite: 1400

Apelul de propuneri Inițiative Pilot LEADER-UE 2020 s-a desfășurat în perioada 11 mai – 15 iunie 2020. Timp de cinci săptămâni antreprenorii din zonele rurale și urbane au aplicat cu diverse inițiative economice inovatoare menite să valorifice potențialul și resursele locale.

Astfel, au fost recepționate 117 dosare, dintre care 103 vizează zonele rurale și 14 – zonele urbane ale țării. Lista dosarelor recepționate este disponibilă aici.

În cadrul primei etape de evaluare a dosarelor, și anume evaluarea formală, au fost admise pentru următoarea etapă 108 dosare, iar 9 au fost respinse, așa cum nu au întrunit anumite condiții stipulate în Regulile de Participare, precum completarea în termenul prestabilit de către o entitate eligibilă, prezentarea tuturor anexelor și documentelor solicitate, includerea contribuției proprii de cel puțin 40% din bugetul total al proiectului etc. Aici găsiți lista aplicațiilor respinse.

Aplicațiile admise în urma evaluării formale trec la cea de-a doua etapă – evaluarea de conținut în baza notelor de concept și anexelor aferente (vezi pct. 9 al documentului Reguli de participare).

Dacă aveți întrebări cu privire la rezultatele evaluării formale a dosarelor, vă rugăm să luați legătura cu Anatolie Pîrlii, coordonatorul proiectului la adresa de email: anatolie.pirlii@solidarityfund.md sau la numărul de telefon  +373 69 311 592.

Fondul Inițiativelor Pilot LEADER — UE 2020 se desfășoară în cadrul proiectului „Abordarea LEADER pentru prosperitatea rurală în Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Polish Aid, implementat de Solidarity Fund PL în Moldova în parteneriat cu Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova. Partener strategic — Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova.

0

ani de activitate în
Republica Moldova

0

proiecte de dezvoltare
locală co-finanțate

0

parteneriate
facilitate

0

membri în
echipă