logo-loader
Comunicare

Tamara Conica: „Curtea grădiniței acum e un spațiu mai sigur – un lucru benefic pentru activitatea instituției”

  • Dezvoltarea rurală
  • Istorii
22 ianuarie 2020
Vizite: 1483

Dezvoltarea rurală este un proces de durată, care manifestă rezultate diverse, unul dintre cele mai importante fiind dezvoltarea condițiilor în cadrul instituțiilor de educație timpurie.

Proiectul a pornit de la o dorință simplă de a îmbunătăți mediul de joacă al copiilor grădiniței din sat”, povestește Tamara Conica, educatoare la Grădinița Cucuruzeni, GAL „Baștina Gospodarului”. „Părinții, educatorii și, bineînțeles, copiii, aveau această dorință”, adaugă ea.
Acest spațiu amenajat arată într-atât de bine și, cel mai important, sigur pentru cei 68 de copii cu vârsta între trei și șapte ani, care frecventează grădinița. „Ne-am adunat echipa, am pregătit proiectul, devizul de cheltuieli și, susținuți de administrația publică locală, l-am implementat. Suntem atât de fericiți – atât noi, cât și părinții și copiii. Este un spațiu, unde se vor petrece sărbătorile noastre, gimnastica matinală, distracțiile sportive – deci e un lucru benefic pentru activitatea instituției noastre”, a povestit dna Conica. Instituția planifică să îmbunătățească și alte aspecte din curtea interioară. „Acest loc de dezvoltare a copiilor necesită îmbunătățiri – trebuie să reparăm gardul, să găsim un spațiu pentru depozit, să renovăm fațada instituției, să schimbăm ușile ca iarna să le fie mai cald copiilor. Poate și o sală de sport sau o sală festivă ar fi bine de creat”, a adăugat dna Conica.
Sfatul educatoarei este ca toți cei care doresc să îmbunătățească imaginea comunităților rurale să se înscrie neapărat la proiecte ca „Activități USAID LEADER”. „Nu vă fie frică, totul este real!”, punctează dna Tamara.


Proiectul „Pavarea terenului de joacă”, implementat de către Grădinița Cucuruzeni, r-l Orhei, a fost realizat în cadrul proiectului Activități USAID LEADER, co-finanțat de Agenția SUA pentru dezvoltare internațională – USAID, programul polonez pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polone – Polish aid, și implementat de Solidarity Fund PL în Moldova.

0

ani de activitate în
Republica Moldova

0

proiecte de dezvoltare
locală co-finanțate

0

parteneriate
facilitate

0

membri în
echipă