La eveniment au participat peste 150 de
oaspeți, printre care reprezentanții orașelor participante în procesul de
revitalizare din Moldova, ministerele și agențiile de dezvoltare regională
partenere din Moldova, Ministerul Investițiilor și Dezvoltării Economice din
Polonia, Ambasada Republicii Polone la Chișinău, experții în revitalizare din
Polonia, primari din orașele din Polonia, parteneri de dezvoltare,
facilitatorii din Centrul de Urbanism și toți cei interesați de revitalizarea
urbană în Moldova.
Conferința a fost un prilej de a discuta
rezultatele procesului realizat până acum, și anume cadrul legal la nivel
național (Linii Directoare) în domeniul revitalizării urbane, implementarea
celor 6 proiecte-pilot în anul 2018 (Comrat, Ungheni, Bălți, Ocnița, Edineț,
Cimișlia) dar și elaborarea programelor de revitalizare urbană în cadrul
suportului tehnic oferit celor 9 orașe participante în 2018.
În cadrul Conferinței, opt orașe (Ocnița,
Soroca, Edineț, Cimișlia, Căușeni, Ungheni, Bălți, Ialoveni) selectate în
cadrul apelului Fondului Granturilor Mici 2019 – ediția Revitalizare Urbană, au
primit scrisori de garanție privind co-finanțarea implementării programelor de
Revitalizare Urbană selectate, cu suportul asistenței Poloniei.
„Revitalizarea Urbană în Moldova este un
proces complex, un echilibru dintre intervențiile de infrastructură și măsurile
sociale – ambele integrate vin să îmbunătățească calitatea vieții locuitorilor
zonei de revitalizare”, a accentuat Anastasia Ștefanița, coordonator de
program, Solidarity Fund PL in Moldova.
Aceste intervenții pot fi la nivel de
infrastructură, edificii și comunitate. Spre exemplu, în 2018, în Bălți au fost
îmbunătățite facilitățile gimnaziului „Alexandru Ioan Cuza”, iar la nivel de
comunitate – au fost organizate competiții de idei de revitalizare, discuții în
rândul cetățenilor din zonă, care au creat un grup de inițiativă. Iar la
Ungheni, în cadrul unui proiect integrat (asistența Poloniei și GEF), au fost
renovate curțile unui complex de blocuri, locuitorii au creat asociații de
locatari și au colaborat activ cu agentul economic din zonă pentru organizarea
manifestațiilor comunitar.
Revitalizarea reprezintă un instrument
inspirațional de dezvoltare urbană în Europa. În Polonia, mai mult de 100
orașe, actualmente, implementează programe comprehensive de revitalizare
urbană. Procesul se bazează pe câteva principii importante: complexitate,
abordare integrată, parteneriate și participare. Ideea principală este
transformarea pozitivă a acelor părți ale orașelor care sunt în criză și
necesită schimbări sociale, arhitecturale și economice.
Procesul de revitalizare urbană în Moldova
este co-finanțat din fondurile programului de cooperare poloneză pentru
dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al Poloniei – asistența Poloniei.
În cadrul proiectului ne-am propus să împărtășim experiența poloneză și să
construim împreună un sistem eficient de dezvoltare urbană în Moldova, cu
accent pe revitalizarea zonelor degradate.
În cadrul evenimentului, a fost organizată
o sesiune dedicată discuțiilor partenerilor de dezvoltare privind
oportunitățile de suport a dezvoltării urbane în Republica Moldova.
Evenimentul a fost un nou pas spre
dezvoltarea unei rețele de orașe pentru revitalizarea urbană în Moldova și
identificarea posibilelor sinergii a eforturilor privind dezvoltarea urbană.
A doua zi a evenimentului a fost organizată
sub forma unei vizite de studiu la Ungheni, unde colegii din Polonia (primarii
or Starachowice și Dobiegniew, experții și reprezentanții Ministerului de
Investiții și Dezvoltării Economice din Polonia) și reprezentanți ai orașelor
din Moldova au putut vizita zona proiectului-pilot din 2018, un exemplu de
centru multifuncțional, precum și zona de revitalizare unde în 2019 urmează să
fie implementate intervenții.
Articolul face parte din seria activităților implementate în contextul promovării abordării de Revitalizare Urbană în Republica Moldova cu suportul Programului Polonez de Cooperare pentru Dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polone.