logo-loader

Lună: august 2021

Istorii de succes

Acum poți face parte din echipa noastră de PR și Comunicare!

,

20 august 2021
Vizite: 242

Dacă îți place să planifici și să realizezi eficient activități de comunicare și vizibilitate, atunci vrem să faci parte din echipa noastră de PR și Comunicare.

Descrierea jobului:

Scopul poziției – planificarea și realizarea eficientă a activităților de comunicare și vizibilitate în conformitate cu politica internă a organizației.

Tip job: full-time

Durata contractului: contract pe durata determinată cu posibilitate de prelungire

Câteva sarcini și responsabilități:

  • Participă la elaborarea și implementarea strategiei/planului de comunicare ale organizaţiei;
  • Participă la elaborarea și implementarea planurilor de comunicare ale proiectelor în desfășurare;
  • Coordonează și asigură implementarea activităților de comunicare în cadrul programelor și proiectelor organizației;
  • Asigură o abordare comună a strategiei de comunicare în cadrul organizației, respectând standardele de comunicare interne, ale Solidarity Fund PL și ale partenerilor strategici;
  • Dezvoltă și monitorizează mesaje și informații privind organizația și programele în desfășurare;
  • Participă la elaborarea materialelor de comunicare ale organizației, coordonează procesul de editare și producere a acestora;
  • Vine în suportul reprezentanților organizației privind participarea la evenimente externe de promovare și alte activități.

Toate detaliile privind responsabilitățile, livrabilele, cerințele de angajare, procedura de selecție și evaluare sunt disponibile în Termenii de Referință ai acestei poziții.

Dosarul de aplicare va cuprinde următoarele documente:

  • Curriculum Vitae;
  • Scrisoare de intenție.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită dosarul pană la data de 20 septembrie, ora locală 10:00, la adresa de email hr@solidarityfund.md, menționând la subiect Specialist PR și Comunicare.

*Vor fi contactaţi doar candidaţii selectaţi pentru interviu.

*Datele cu caracter personal vor fi prelucrate de Solidarity Fund PL exclusiv în scopul și procesul angajării. Aceste date nu vor fi transmise altor părți terțe fără acordul prealabil al subiectului datelor.

0

ani de activitate în
Republica Moldova

0

proiecte de dezvoltare
locală co-finanțate

0

parteneriate facilitate

0

membri în echipă
Istorii de succes

Modele de urmat în economia rurală | Industria laptelui – Fondul Inițiativelor Pilot LEADER-UE 2020

,

19 august 2021
Vizite: 266

Circa 91% din totalul vacilor mulgătoare sunt întreținute în gospodării casnice și doar 9% din acestea sunt crescute în ferme comerciale. Aceste date reflectate în Programul național de dezvoltare a sectorului de lapte pentru anii 2019-2025 arată că la moment fermierii mici care produc în condiții casnice sunt cei care, de fapt, asigură producția de lapte pentru Republica Moldova.

Numărul acestor mici producători este în continuă scădere și, respectiv, cantitatea de lapte produsă este în continuă scădere. Dacă în 2010 se produceau,  începând de la 576,4 mii tone, în anul 2019 – 308,2 mii tone sau cu circa 48% mai puțin.

Astfel, este evident faptul că în industria laptelui, veriga fundamentală care trebuie sprijinită întru susținerea și dezvoltarea sectorului sunt anume producătorii mici de lactate.

Familia Chiriac este acel exemplu de producători mici care, datorită entuziasmului, muncii și ambițiilor de a fi competitivi, a reușit să devină istoria de succes, care ulterior poate inspira și alți fermieri din această nișă

Spuneam că laboratorul de cașcaval va fi inima afacerii noastre, iar de la inimă – ne mișcăm mai departe”, zice familia Chiriac despre mini-ferma lor cu produse lactate, care a beneficiat de finanțare nerambursabilă în cadrul Fondului Inițiativelor Pilot LEADER-UE 2020. Datorită acestui suport, oferit de către UE și Polish Aid, domeniul produselor lactate din mediul rural capătă o nouă viață.

De la hobby, la afacere datorită suportului GAL

Eudochia și Piotr Chiriac au lansat afacerea mini-fermei cu produse lactate acum trei ani în satul Cealîc, unde, de fapt, au și întemeiat familia, își cresc copiii și promovează oportunitățile de dezvoltare rurală prin propriul exemplu. „Inițial, a fost un hobby”, începe a povesti Piotr. „Eu lucram peste hotare, iar Eudochia gospodărea, îngrijind de cei trei copii ai noștri. Familia noastră a primit în dar o văcuță și de la ea totul a pornit.” După ce au mai luat câteva văcuțe și având lapte cât pentru zeci de produse, Piotr a încetat să meargă peste hotare. Îi plăcea să îngrijească de animale, iar Eudochia experimenta cu produsele lactate și le oferea familiei, prietenilor și cunoscuților. „Când ne spuneau că totul e atât de gustos, ne-am zis că trebuie să continuăm să experimentăm”, adaugă ea.

Așa au apărut și clienții fideli ai afacerii. Gama de produse a fost diversificată – unt, brânză, cașcavaluri moi, apoi au experimentat și cu cașcavalurile tari. Totuși, pentru atât de multe comenzi, erau prea puține produse. „Așa, am apelat la suportul GAL «Bugeac Kilim» cu primul nostru proiect, unde antreprenorii mici din zonele rurale au primit o susținere enormă”, adaugă Piotr, menționând că aceasta s-a întâmplat acum trei ani. Astfel, familia s-a ales cu un sistem de auto-alimentare, electrogenerator de șase kilowați, pentru echilibrarea energiei electrice în situațiile de excepție când aceasta lipsea, dar și un aparat pentru prelucrarea plantelor furajere.

Inițiativă pilot, finanțată pentru un viitor prosper

În cadrul Fondului Inițiativelor Pilot LEADER-UE 2020, mini-ferma Chiriac s-a manifestat cu un proiect de achiziționare a unui ansamblu de tehnică eficientă și utilă afacerii lor. Din suma obținută, 267.000 de lei, Eudochia și Piotr au procurat presă pentru cașcaval, tanc de răcire a laptelui și cameră de maturare a cașcavalurilor cu regimul necesar – de 85% umiditate, cu control riguros al temperaturii, iar din contribuția proprie – mesele și spațiul, care ia forma unui container de tip modul. „Când am scris primul proiect, aveam doar șapte bovine, iar anul trecut aveam tocmai 20. Așa și am rezolvat problema unde să prelucrăm cantitățile de lapte obținut”, menționează Piotr. Iată și istoria noului laborator de cașcavaluri, spațios și răcoros, pentru crearea unor produse de excepție, deja cunoscute în sudul Moldovei, dar dorite și în alte părți ale țării. „În acest laborator, producem cinci-șapte roți de cașcaval timp de o săptămână”, adaugă Piotr, povestind că anii trecuți erau doar două-trei pe lună.

Mărirea sumei de finanțare, cum a fost în cadrul FIP LEADER-UE 2020, a contribuit la progresul antreprenoriatului local. Sumele mici sunt foarte eficiente, dar cu timpul, am înțeles că aveam alte nevoi”, spune Piotr. Deși sumele finanțate în cadrul FIP erau semnificativ mai mari, familia Chiriac a depus formularul de aplicare, indicând cu exactitate doar necesitățile identificate la moment și suma de care aveau nevoie.

Viitorul laboratorului de cașcavaluri

Eudochia povestește cu ardoare despre laboratorul-inimă al afacerii, menționând că datorită proiectelor de tipul dat, micii antreprenori ca familia ei pot atinge noi scopuri. „Datorită Fondului Inițiativelor Pilot, am realizat un proiect de producere, iar acum gândim un nou proiect pentru păstrarea îndelungată a cașcavalurilor, prelungirea procesului de maturare al lor”, adaugă Piotr. Familia Chiriac planifică și o sală de degustare a cașcavalurilor pentru toți doritorii de a vizita sudul Moldovei și de a se întoarce acasă cu diverse lactate făcute cu dragoste. Imaginați-vă că, aici, fiecare doritor va degusta din diversitatea cașcavalurilor create, inclusiv din rețeta proprie a Eudochiei, va participa la ateliere și va crea propriul cașcaval.

Când sunt în proces de pregătire a cașcavalului, mai cânt, mai vorbesc cu el, de parcă e copilul meu”, povestește Eudochia, entuziasmată de proces. „E plin de bacterii vii și se maturează timp îndelungat”, adaugă ea, în timp ce povestește și despre alți producători, pe care îi cunoaște, că se comportă ca părinții cu produsele lor – e nevoie de dragoste, să depui suflet, să fii în dispoziție bună. „Sunt și producători care ascultă jazz în timpul procesului. Noi mai ascultăm muzică, mai dansăm un pic”, zice ea.

Când ești susținut, înseamnă că oamenii cred în tine

În satul Cealîc, care face parte din GAL „Bugeak Kilim” și UTA Găgăuzia, au fost implementate mai multe proiecte sociale și antreprenoriale prin intermediul inițiativelor de susținere a mediului rural: „În orice sat, dacă cineva implementează un proiect cu ajutorul altor inițiative și oamenii aplică, acest lucru funcționează drept o auto-publicitate.”

Piotr relatează că micii producători sunt ca micile întreprinderi și au nevoie de susținere. „Micilor producători le este dificil să se dezvolte – nici finanțe nu-s suficiente, nici experiență nu au”, menționează el, adăugând că toate aceste granturi stimulează un start bun pentru ei: „Dacă nu ar fi fost acel grant oferit de GAL acum trei ani, probabil nici nu am fi pornit afacerea. Ce avem astăzi – în plan de achiziții și dorințe, – e datorită acelui suport”. Piotr menționează că o astfel de investiție pentru micul fermier în orice domeniu – apicultură, agricultură, lactate, – e un pas mare. „În plus, avem și un produs ecologic, prelucrând laptele natural”, adaugă el. Potrivit lui, astfel de proiecte îi mișcă, îi inspiră: „Ăsta e un plus al țării, oamenii vor migra mai puțin, vor rămâne acasă, să lucreze aici. Pe exemplu propriu, pot să spun că da, orice proiect este o gură de aer proaspăt pentru fermieri și după asta, ei nu se mai opresc.”

Îi inspirăm, câte puțin, și pe copiii noștri”, adaugă Eudochia. „E plăcut când copilul îți urmărește activitatea și-ți spune că va deveni și el producător de cașcavaluri. Înțelegi că afacerea va continua să se dezvolte”, adaugă ea.

Deși la început erau sceptici, acum cei din familia Chiriac o spun sigur că prin exemplul propriu demonstrează că diverse proiecte funcționează în favoarea micului fermier: „Primim nu doar ajutor financiar, dar și sfaturi pentru fiecare pas al procesului de implementare, cum să folosim corect această susținere financiară, ca să obții echipamentul dorit sau oricare alt scop propus.” Familia Chiriac împărtășește experiența sa la orice ocazie, spunând că dacă le-a reușit, atunci totul este posibil – datorită încrederii și susținerii oferite, laboratorul de cașcavaluri are echipamentul necesar și alte planuri mari sunt puse la cale. „E nevoie de dorință și idee, dar și să creadă cineva în tine”, adaugă Piotr. „E și important să scrii corect ce-ți dorești și succesul este asigurat.

Sfatul nostru este să nu vă fie frică, dar chiar să participați la acest tip de proiecte, pentru că e un suport bun pentru orice întreprinzător”, îndeamnă Eudochia, la care Piotr adaugă că, după părerea lui, toate fondurile trebuie să-și continue misiunea, să nu se oprească, pentru că acestea vor mișca lucrurile, astfel încât fiecare om să facă ce dorește și să fie unic în domeniul său. „Și poate țara va înflori. E cel mai important. Dar ea va înflori datorită dorințelor noastre și suportului vostru”, sfârșește Eudochia.

Fondul Inițiativelor Pilot LEADER-UE este parte a proiectului „Abordarea LEADER pentru prosperitatea rurală în Moldova” co-finanțat de Uniunea Europeană și Polish Aid, implementat de Solidarity Fund PL în Moldova în parteneriat cu Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova. Partener strategic — Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova.

0

ani de activitate în
Republica Moldova

0

proiecte de dezvoltare
locală co-finanțate

0

parteneriate facilitate

0

membri în echipă
Istorii de succes

Angajăm Specialist(ă) junior în domeniul dezvoltării urbane

,

19 august 2021
Vizite: 240

Solidarity Fund PL în Moldova oferă suport instituțiilor și actorilor implicați în domeniul dezvoltării urbane din anul 2017. Angajăm Specialist(ă) junior în domeniul dezvoltării urbane, pentru a asigura în continuare buna organizare a activităților.

Solidarity Fund PL în Moldova continuă și în anul 2021 să ofere orașelor participante sprijin, motiv pentru care angajăm specilist(ă) ) junior în domeniul dezvoltării urbane, care se va implica în organizarea activităților.

Câteva sarcini și responsabilități: 

  • Asigurarea proceselor administrative și logistice în cadrul Unității de Dezvoltare Urbană;
  • Coordonarea implementării eficiente a proiectelor de revitalizare urbană/ dezvoltare urbană;
  • Comunicarea cu partenerii organizației (facilitatorii locali, autoritățile publice locale, agențiile de dezvoltare regională etc.);
  • Pregătirea materialelor necesare în cadrul atelierelor de lucru, seminarelor, vizitelor de studiu, deplasărilor în teren etc.;
  • Organizarea și deplasarea, în caz de necesitate, în vizite de lucru, de monitorizare în teren (în orașele implementatoare de proiecte de revitalizare urbană sau alte procese conexe);
  • Comunicarea cu reprezentanții Rețelei Naționale de Revitalizare Urbană și asistență în implementarea activităților din cadrul Rețelei Naționale Urbane, după caz;
  • Alte activități operaționale și management organizațional.

Toate detaliile privind responsabilitățile, livrabilele, cerințele de angajare, procedura de selecție și evaluare sunt disponibile în Termenii de Referință ai acestei poziții.

Dosarul de aplicare va conține: 

  1. CV-ul actualizat; 
  2. O scrisoare de intenție (max. 1 pagină), care să includă descrierea experienței relevante, precum și motivația candidatului / -tei de a ocupa postul în cauză.

Procedura de aplicare:

Persoanele interesate vor transmite dosarul de aplicare (CV, scrisoarea de intenție) în format electronic, la adresa de e-mail  hr@solidarityfund.md  cu mențiunea în subiectul mesajului: specialist junior în domeniul dezvoltării urbane.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 1 septembrie 2021, ora locală 10:00. 

Procedura de selecție și evaluare:

Dosarele depuse vor fi evaluate în cadrul unui proces de evaluare în trei etape: evaluarea formală, prima etapă a interviurilor, a doua etapă a interviurilor (acesta va fi condus de către Directorul de Țară și/sau Directorul Adjunct, după caz).

*Doar persoanele selectate vor fi invitate la interviu. 

**Datele cu caracter personal vor fi prelucrate de Solidarity Fund PL în Moldova exclusiv în scopul și procesul angajării, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. Aceste date nu vor fi transmise altor părți terțe fără acordul prealabil al subiectului datelor cu caracter personal. 

0

ani de activitate în
Republica Moldova

0

proiecte de dezvoltare
locală co-finanțate

0

parteneriate facilitate

0

membri în echipă
Istorii de succes

Post vacant: specialist financiar

,

18 august 2021
Vizite: 312

Încurajăm specialiștii financiari, care împărtășesc aceleași valori precum cele ale organizației noastre, să aplice pentru postul vacant și să facă parte din echipa Solidarity Fund PL in Moldova.

Scopul poziției este de a asigura gestiunea financiară a proiectelor implementate de Solidarity Fund PL în Moldova, inclusiv monitorizarea granturilor de către beneficiari sub aspect financiar.

Câteva dintre sarcini și responsabilități:

  • Gestionarea financiară a proiectelor organizației;
  • Pregătirea rapoartelor financiare și prezentarea acestora organizațiilor donatoare;
  • Oferirea suportului beneficiarilor în implementarea granturilor, sub aspect financiar și contabil;
  • Verificarea rapoartelor financiare ale beneficiarilor de granturi;
  • Asigurarea faptului că toate operațiunile contabile și achizițiile sunt realizate în conformitate cu politica organizațiilor donatoare și legislația în vigoare;
  • Monitorizarea proceselor și inițierea activităților necesare pentru atingerea obiectivelor organizației din domeniul instrumentelor financiare;
  • Instruirea și dezvoltarea capacităților beneficiarilor de granturi în domeniul implementării financiare a granturilor ș.a.

Toate detaliile privind responsabilitățile, livrabilele, cerințele de angajare, procedura de selecție și evaluare sunt disponibile în Termenii de Referință ai acestei poziții.

Dosarul de aplicare va conține:

  1. CV-ul actualizat; 
  2. O scrisoare de intenție (max. 1 pag.) în care aplicantul va răspunde la următoarele întrebări: 1. Cum experiența dvs. profesională corespunde sarcinilor poziției? 2. De ce ați dori să activați în poziția propusă?

Procedura de aplicare

Persoanele interesate vor transmite dosarul de aplicare (CV și scrisoarea de intenție) în format electronic, la adresa de e-mail  hr@solidarityfund.md  cu mențiunea subiectului mesajului: Specialist Financiar.

Termenul limită de depunere a dosarelor06 septembrie 2021, ora locală 19:00.  

*Doar persoanele selectate vor fi invitate la interviu. 

**Datele cu caracter personal vor fi prelucrate de Solidarity Fund PL în Moldova exclusiv în scopul și procesul angajării, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. Aceste date nu vor fi transmise altor părți terțe fără acordul prealabil al subiectului datelor cu caracter personal. 

0

ani de activitate în
Republica Moldova

0

proiecte de dezvoltare
locală co-finanțate

0

parteneriate facilitate

0

membri în echipă
Istorii de succes

Solidarity Fund PL în Moldova angajează Consultant(ă) în domeniul dezvoltării economice locale

,

17 august 2021
Vizite: 233

Echipa noastră din nou se extinde! Suntem în căutarea unui/unei Consultant/e în domeniul dezvoltării economice locale.

Scopul poziției este de a susține partenerii Solidarity Fund PL în Moldova – Autoritățile Publice Locale (primăriile a aprox. 15 orașe) care elaborează sau actualizează Programele de Revitalizare Urbană, Agențiile de Dezvoltare Regională (Nord, Sud, Centru și Găgăuzia), dar și facilitatorii locali din cadrul Solidarity Fund PL în Moldova, – în dezvoltarea ideilor de proiecte economice a orașelor pentru a fi incluse în cadrul Programelor de Revitalizare Urbană.

Câteva dintre sarcini și responsabilități:
• Familiarizarea cu abordarea de Revitalizare Urbană și Programele de Revitalizare Urbană cu scopul de a identifica potențial pentru proiecte în domeniul dezvoltării economice urbane; Identificarea bunelor practici naționale și internaționale de dezvoltare economică urbană ce pot fi incluse în procesul de revitalizare / dezvoltare urbană;
• Elaborarea unui program de instruire pentru partenerii organizației cu privire la bazele dezvoltării economice locale și idei de proiecte relevante;
• Suport în conceptualizarea și programarea acțiunilor de revitalizare economică (socio-economică) la nivelul zonelor de revitalizare urbană;
• Desfășurarea sesiunilor de instruire pentru partenerii organizației ș.a.

Toate detaliile privind responsabilitățile, livrabilele, cerințele de angajare, procedura de selecție și evaluare sunt disponibile în Termenii de referință ai acestei poziții.

Dosarul de aplicare va conține:

  • CV-ul actualizat;
  • O scrisoare de intenție, care să includă și descrierea abordării metodologice asupra sarcinilor și livrabilelor propuse (max. 2 pag.)
  • Oferta financiară indicată în MDL, suma totală, pentru o zi de lucru.

Procedura de aplicare. Persoanele interesate vor transmite dosarul de aplicare (CV, scrisoarea de intenție și oferta financiară) în format electronic, la adresa de e-mail hr@solidarityfund.md cu mențiunea subiectului mesajului: Consultant(ă) în domeniul Dezvoltării Economice Locale.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 1 septembrie 2021, ora locală 12:00.

*Doar persoanele selectate vor fi invitate la interviu.
**Datele cu caracter personal vor fi prelucrate de Solidarity Fund PL în Moldova exclusiv în scopul și procesul angajării, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. Aceste date nu vor fi transmise altor părți terțe fără acordul prealabil al subiectului datelor cu caracter personal.

0

ani de activitate în
Republica Moldova

0

proiecte de dezvoltare
locală co-finanțate

0

parteneriate facilitate

0

membri în echipă