logo-loader
Achiziții

Angajăm Specialist(ă) junior în domeniul dezvoltării urbane

Vizite: 363
Data publicării: 19.08.2021

Solidarity Fund PL în Moldova continuă și în anul 2021 să ofere orașelor participante sprijin, motiv pentru care angajăm specilist(ă) ) junior în domeniul dezvoltării urbane, care se va implica în organizarea activităților.

Câteva sarcini și responsabilități: 

  • Asigurarea proceselor administrative și logistice în cadrul Unității de Dezvoltare Urbană;
  • Coordonarea implementării eficiente a proiectelor de revitalizare urbană/ dezvoltare urbană;
  • Comunicarea cu partenerii organizației (facilitatorii locali, autoritățile publice locale, agențiile de dezvoltare regională etc.);
  • Pregătirea materialelor necesare în cadrul atelierelor de lucru, seminarelor, vizitelor de studiu, deplasărilor în teren etc.;
  • Organizarea și deplasarea, în caz de necesitate, în vizite de lucru, de monitorizare în teren (în orașele implementatoare de proiecte de revitalizare urbană sau alte procese conexe);
  • Comunicarea cu reprezentanții Rețelei Naționale de Revitalizare Urbană și asistență în implementarea activităților din cadrul Rețelei Naționale Urbane, după caz;
  • Alte activități operaționale și management organizațional.

Toate detaliile privind responsabilitățile, livrabilele, cerințele de angajare, procedura de selecție și evaluare sunt disponibile în Termenii de Referință ai acestei poziții.

Dosarul de aplicare va conține: 

  1. CV-ul actualizat; 
  2. O scrisoare de intenție (max. 1 pagină), care să includă descrierea experienței relevante, precum și motivația candidatului / -tei de a ocupa postul în cauză.

Procedura de aplicare:

Persoanele interesate vor transmite dosarul de aplicare (CV, scrisoarea de intenție) în format electronic, la adresa de e-mail  hr@solidarityfund.md  cu mențiunea în subiectul mesajului: specialist junior în domeniul dezvoltării urbane.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 1 septembrie 2021, ora locală 10:00. 

Procedura de selecție și evaluare:

Dosarele depuse vor fi evaluate în cadrul unui proces de evaluare în trei etape: evaluarea formală, prima etapă a interviurilor, a doua etapă a interviurilor (acesta va fi condus de către Directorul de Țară și/sau Directorul Adjunct, după caz).

*Doar persoanele selectate vor fi invitate la interviu. 

**Datele cu caracter personal vor fi prelucrate de Solidarity Fund PL în Moldova exclusiv în scopul și procesul angajării, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. Aceste date nu vor fi transmise altor părți terțe fără acordul prealabil al subiectului datelor cu caracter personal.