Servicii de consultanță pentru evaluarea eligibilității investițiilor IMM-urile din sectorul agroalimentar, elaborarea planurilor de afaceri și asistența acestora
În contextul provocărilor din sectorul agroalimentar din Republica Moldova, generate de schimbările climatice și fluctuațiile prețurilor de piață, a fost lansat proiectul „Sisteme agroalimentare sustenabile – Business”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Solidarity Fund PL în Moldova (SFPL în Moldova), cu o durată de 36 de luni. Proiectul este parte a Inițiativei Echipa Europa „Sisteme Agroalimentare Sustenabile” și urmărește promovarea soluțiilor durabile și inteligente din punct de vedere climatic, consolidarea rezilienței sectorului agroalimentar și alinierea acestuia la standardele Uniunii Europene.
Un accent deosebit este pus pe facilitarea accesului la finanțare și sprijinirea dezvoltării IMM-urilor din sectorul agroalimentar, prin granturi, împrumuturi și fonduri publice, programe de consolidare a capacităților, servicii de consultanță tehnică aliniate la bunele practici ale UE, precum și prin stimularea cooperării și integrării în lanțurile valorice.
Prin aceste intervenții, proiectul contribuie la crearea unui mediu favorabil pentru dezvoltarea sustenabilă și competitivă a sectorului agroalimentar, reducerea riscurilor și stimularea inovării în rândul IMM-urilor.
Denumirea serviciilor: Servicii de consultanță pentru evaluarea eligibilității investițiilor IMM-urile din sectorul agroalimentar, elaborarea planurilor de afaceri și asistența acestora în procesele de obținere a finanțărilor.
Sarcini și responsabilități ale ofertantului:
- Promovarea: Organizarea de sesiuni de informare în colaborare cu SFPL în Moldova pentru promovarea serviciilor disponibile prin mecanismul de voucher.
- Identificarea beneficiarilor: Identificarea și contactarea IMM-urilor din sectorul agroalimentar care necesită/solicită sprijin pentru accesarea finanțării.
- Evaluare inițială: Analiza ideilor de investiții și evaluarea eligibilității potențialilor beneficiari pentru oportunitățile de finanțare existente.
- Dezvoltarea/ajustarea Planului de Afaceri: Elaborarea planurilor de afaceri pentru proiectele considerate viabile, conform cerințelor instituțiilor/organizațiilor finanțatoare. Activitatea dată va include recomandări personalizate pentru inițierea și dezvoltarea afacerii și, după caz vizite la locul desfășurării afacerii, pentru evaluarea de facto a necesităților legate de adaptarea la schimbările climatice și/sau agricultură ecologică,
- Suport în pregătirea documentației: Asistență în pregătirea dosarelor/pachetelor de documente necesare pentru obținerea finanțării.
- Asistență pe parcursul procesului de finanțare: Ghidarea IMM-urilor pe tot parcursul procesului de aplicare la finanțare, de la depunerea dosarului până la aprobare.
Cerințe fața de servicii:
Obiectul achiziției îl reprezintă selectarea companiilor care pot presta servicii de consultanță specializate care vor oferi servicii de consultanță Microîntreprinderilor și Întreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM-uri) din sectorul agroalimentar al Republicii Moldova, pentru a le facilita accesul la finanțare (granturi, împrumuturi și subvenții) pentru investiții ce urmăresc:
- adaptarea la schimbările climatice și aplicarea practicilor sustenabile;
- aplicarea agriculturii ecologice.
Serviciile de consultanță vor fi acoperite prin emiterea de vouchere de către SFPL în Moldova pentru beneficiari. Valoarea maximă a unui voucher nu poate depăși echivalentul în MDL a 800,00 EUR iar IMM-ul beneficiar va contribui cu minim 10% din costul total al acestuia. În total se prevăd să fie oferite 100 de vouchere.
Competențe și calificări necesare fața de ofertant:
În cadrul apelului de achiziție pot aplica persoane juridice care:
- sunt legal înregistrate în Republica Moldova și au capacitatea demonstrată de a furniza servicii de consultanță în dezvoltarea afacerilor, inclusiv în elaborarea planurilor de afaceri și pregătirea documentației necesare pentru accesarea creditelor, granturilor și subvențiilor destinate IMM-urilor din sectorul agroalimentar, în special pentru investiții ce vizează adaptarea la schimbările climatice, practicile durabile și/sau agricultura ecologică;
- dispun de o echipă de experți cu studii superioare finalizate (licență și/sau masterat) în unul sau mai multe domenii relevante (economie, business, agrobusiness, științe agricole, inginerie, management, finanțe sau alte domenii conexe);
- echipă de experți demonstrează experiență relevantă de minimum 3 ani, acumulată în furnizarea serviciilor de consultanță prevăzute la punctul (i);
- demonstrează experiență relevantă acumulată în furnizarea serviciilor de consultanță prevăzute la punctul (i), inclusiv prin proiecte realizate anterior;
- dispun de capacitate instituțională și resurse umane adecvate pentru gestionarea proceselor de consultanță și comunicarea cu beneficiarii și entitățile relevante, inclusiv în limba română și, după caz, în limba engleză și rusă.
- se angajează să respecte termenele, procedurile și cerințele stabilite de SFPL în Moldova pe durata implementării contractului.
Dosarele incomplete sau expediate după termenul limită nu sunt evaluate.
Mai multe detalii despre criteriile de evaluare și procedura de aplicare puteți afla accesând Termenii de referință.
Termenul limită de depunere a dosarelor: 16/02/2026, inclusiv.
* Prin depunerea dosarului Ofertantul își exprimă către Solidarity Fund PL în Moldova în mod expres și neechivoc consimțământul să prelucreze datele de caracter personal în scopul realizării achiziției anunțate. Ofertantul are dreptul de a stabili de sine stătător limitele confidențialității datelor furnizate și de a menționa care din documentele anexate la ofertă sunt confidențiale.
** Datele cu caracter personal vor fi prelucrate de Solidarity Fund PL în Moldova în scopul desfășurării procesului de achiziții, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare și regulilor interne. Furnizarea datelor cu caracter personal se efectuează în mod voluntar. Refuzul furnizării datelor duce la imposibilitatea încheierii contractului cu Solidarity Fund PL în Moldova. Persoanele fizice au dreptul de a obține informații cu privire la scopul, domeniul de aplicare și modul de prelucrare a datelor cu caracter personal, dreptul de acces la datele sale cu caracter personal, la portabilitatea și rectificarea acestora. Datele cu caracter personal pot fi transmise donatorilor, auditorilor, organelor de stat, inclusiv celor publice de drept, avocaților – în scopul controlului Solidarity Fund PL în Moldova, protecției drepturilor, rezolvării litigiilor. Datele cu caracter personal nu vor fi transmise altor părți terțe fără acordul prealabil al ofertantului. Orice întrebări privind datele cu caracter personal pot fi direcționate către Solidarity Fund PL în Moldova prin poșta electronica info@solidarityfund.md.
*** În scopul transparenței procesului de achiziție rezultatele licitației cu informația privind prestatorul selectat (denumirea/numele, prenumele, serviciul prestat, prețul, perioada) vor fi publicate pe pagina web a Solidarity Fund PL în Moldova. Participarea la licitație prin expedierea documentelor semnifică acceptarea publicării rezultatelor apelului de achiziție, cu excepția informațiilor marcate drept confidențiale.
**** Solidarity Fund PL în Moldova își rezervă dreptul să anuleze procesul de achiziție în orice moment fără careva obligații față de ofertanți și asigură că documentele ce conțin date cu caracter personal vor fi nimicite sau anonimizate sau criptate în conformitate cu prevederile interne.
***** Solidarity Fund PL în Moldova asigură cele mai înalte standarde de conduită și acționează în conformitate cu legea, regulamentele interne, politicile privind semnalarea abuzurilor și gestionarea rapoartelor și privind combaterea hărțuirii și discriminării. Dacă observați orice activitate sau situație alarmantă care poate indica nereguli, practici etice necorespunzătoare sau alte comportamente neetice, accesați informația aici pentru a face cunoștință despre cu puteți raporta despre acestea.