Gimnaziul Mălăiești a celebrat achiziționarea noului inventar sportiv pentru dezvoltarea noilor generații de campioni
- Dezvoltare rurală
Luna octombrie a salutat realizarea unor inițiative frumoase, implementate în cadrul abordării LEADER în Republica Moldova. Una dintre acestea am vizitat-o pe 11 octombrie, unde, în gimnaziul Mălăiești din r-l Orhei, în cadrul proiectului Activități USAID LEADER în Republica Moldova, a fost celebrată dotarea sălii sportive a instituției de învățământ cu 170 unități de inventar sportiv.
Această inițiativă a fost realizată în cadrul GAL-ului „Baștina Gospodarului”, care este unul dintre GAL-urile înființate oficial în primăvara anului 2019, după un proces lung de ședințe, discuții, identificarea resurselor locale ce urmează a fi valorificate în contextul priorităților alese, printre care se numără și dezvoltarea sportului, culturii și serviciilor de agrementîn microregiune.
„De mic copil am iubit sportul și, deja ajuns profesor, am observat lacunele, pe care le avem în realizarea programului școlar”, ne spune Vasile Bajan, profesor de educație fizică și responsabil de proiect. „Inventarul sportiv era insuficient și de proastă calitate. În consecință, rezultatele, pe care ni le fixam, nu le puteam atinge”. Implementând acest proiect, gimnaziul s-a ales cu achiziții pe mai multe domenii de sport – fotbal, baschet, volei, rugby, badminton, tenis, ș.a., precum și inventar necesar pentru antrenarea și susținerea normativelor sportive din programul școlar. E acel inventar sportiv, care va ajuta la edificarea spiritului sportiv al elevilor, și poate chiar va ajuta la crearea unor campioni de talie națională sau internațională.
Un fapt interesant despre s. Mălăiești e că de aici sunt originari doi dintre sportivii de rang înalt din Republica Moldova – Vitalie Bunici, cu performanțe deosebite la campionatele de lupte, și Oxana Bunici, căpitanul naționalei de rugby din Moldova, care a promis elevilor din gimnaziul Mălăiești că va veni cu câteva lecții de inițiere în acest sport.
„Observ dorința elevilor să utilizeze acest inventar la orele de educație fizică”, menționează Dl Bajan în cadrul evenimentului de celebrare a proiectului. „Nouă ne-a lipsit practicarea calitativă a sportului, inclusiv atunci când am preluat orele de educație fizică în școală. Ne doream performanțe, dar nu aveam necesarul sportiv, cu care să-i susținem pe elevi. Dar acum, datorită GAL-ului, care ne-a oferit mari oportunități, am decis să soluționăm acest subiect. Cu acest set sportiv, asigurăm o bază materială foarte bună. Voi, copiii implicați în activitățile de sport, veți putea obține rezultate sportive bune mult mai ușor”, adaugă Vasile Bajan.
Burlacu Natalia, director al Gimnaziului Mălăiești, a menționat că comunitatea satului a câștigat mai multe proiecte, datorită numeroșilor tineri insistenți, consecvenți, creativi și plini de inițiativă. „Mulțumesc tuturor celor implicați – acest lot va contribui la formarea și dezvoltarea competențelor specifice, promovarea culturii sportului, modului sănătos de viață și a imaginii instituției la diverse competiții sportive”, a menționat dumneaei.
„Ne dorim să auzim de campioni în Mălăiești și să bucurați profesorii din școală cu succesele voastre”, a menționat Ina Negruță, managerul GAL-ului „Baștina Gospodarului”, povestind, de asemenea, despre procesul de funcționare a unui Grup de Inițiativă Locală, iar primarul de Mălăiești, Ilie Vîrtosu, a felicitat satul pentru cel mai mare număr de proiecte, obținut în urma apelului GAL.
Xenia Marcov, coordonator de program, a menționat că atât Solidarity Fund PL în Moldova, precum și partenerii săi USAID Moldova și Polish aid, sunt implicați într-un proiect mai mare de dezvoltare rurală. „Ne mândrim să vedem că oamenii implicați, veniți cu experiențe și viziuni diferite, s-au întâlnit regulat, au discutat ce trebuie de făcut în localitățile lor, și au ajuns să realizeze proiecte frumoase împreună, pentru că nimeni altcineva nu poate face acest lucru mai bine decât băștinașii acestor localități. Acesta este scopul nostru – ca deciziile de dezvoltare locală să aparțină oamenilor locali.”
Proiectul „Dotarea sălii de sport cu inventarsportiv”, implementat de către Gimnaziul Mălăiești, r-l Orhei, a fost realizat în cadrul proiectului Activități USAID LEADER, co-finanțat de Agenția SUA pentru dezvoltare internațională – USAID, programul polonez pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polone – Polish aid, și implementat de Solidarity Fund PL în Moldova.
0
ani de activitate înRepublica Moldova
0
proiecte de dezvoltarelocală co-finanțate
0
parteneriatefacilitate
0
membri înechipă