logo-loader
Comunicare

Solidarity Fund PL în Moldova anunță etapa a II-a a Fondului de Sinergie ediția 2021/2022 

  • Revitalizare Urbană
10 februarie 2022
Vizite: 119

Fondul de Sinergie este un instrument al Solidarity Fund PL in Moldova, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polonia în cadrul programului polonez de cooperare pentru dezvoltare – Polish aid și este implementat în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova și Ministerul Fondurilor pentru Dezvoltare și Politică Regională al Republicii Polonia.

Scopul Fondului este de a consolida abordarea de revitalizare urbană în Republica Moldova drept instrument eficient de dezvoltare urbană integrată, prin cofinanțarea proiectelor implementate de autoritățile publice locale în cooperare cu partenerii locali.  

Fondul de Sinergie vine în sprijinul Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) și presupune cofinanțarea din surse publice și externe împreună cu contribuția APL a unui proiect integrat de revitalizare urbană, cu potențial de a deveni proiect-model. Sinergia se va manifesta prin cofinanțarea din sursele SFPL în MD a proiectelor care au fost selectate în cadrul apelului competitiv al FNDRL, Programul 2 „Dezvoltare Urbană”, domeniul de intervenție 2.3 „Revitalizare urbană și dezvoltarea infrastructurii spațiilor publice”. 

Fondul de Sinergie – ediția 2021/2022 este un fond pilot care intenționează să susțină abordarea integrată de revitalizare urbană și să consolideze componenta economică și socială a proiectelor depuse la FNDRL.  

IMPORTANT: Pot aplica la etapa a II-a a Fondului de Sinergie doar orașele care au fost selectate pentru co-finanțare din sursele FNDRL la concursul din 2021 și au primit scrisoare de garanție din partea Solidarity Fund PL în Moldova în anul 2021, în cadrul primei etape a Fondului de Sinergie. 

Termenul pentru depunerea Formularului de aplicare și a bugetului de către aplicanți este de până la 24.02.2022, pe e-mail: SPF@solidarityfund.md .

Mai multe detalii puteți găsi în Regulile de participare, etapa a II-a a Fondului de Sinergie. 

Formularul de aplicare este accesibil aici, iar bugetul poate fi completat aici. 

0

ani de activitate în
Republica Moldova

0

proiecte de dezvoltare
locală co-finanțate

0

parteneriate facilitate

0

membri în echipă