logo-loader

Etichetă: copii

Vizite:
Istorii de succes

Tabără de vară pentru copiii refugiați din Ucraina, inaugurată în colaborare cu Congresul Național al Ucrainenilor din Moldova

,

8 august 2022
Vizite: 402

100 de copii din Republica Moldova, Ucraina și Polonia, petrec timpul împreună în cadrul unei tabere de vară organizate în incinta bibliotecii de cultură și literatură polonă „Adam Mickiewicz” din Chișinău. Zilnic, copiii învață limba română, engleza, fac sport, practică arta decorativă și citesc. Tabăra de vară a apărut la inițiativa Congresului Național al Ucrainenilor din Moldova în colaborare cu Solidarity Fund PL în Moldova, cu suportul Polish aid, pentru a contribui la procesul de integrare a refugiaților din Ucraina și a oferi copiilor acces la activități educaționale și de agrement.

De la începutul agresiunii ruse în Ucraina, aproximativ 100 mii de cetățeni ucraineni, dintre care 50% sunt copii, și-au găsit refugiu în Republica Moldova. Aceste familii deseori au nevoie de suport pentru a le oferi copiilor hrană de calitate, activități educaționale și de agrement, precum și timp liber pentru părinți, necesar pentru a se încadra în câmpul muncii. Tabăra de vară organizată în cadrul bibliotecii de cultură și literatură polonă „Adam Mickiewicz” din Chișinău vine să acopere aceste necesități și să creeze un mediu incluziv pentru copiii refugiați din Ucraina, astfel încât ei să resimtă sentimentul de siguranță și protecție, esențiale pentru bunăstarea lor.

„Am creat această tabără de vară deoarece pentru noi este important procesul de integrare. Aici, copiii din Republica Moldova, Ucraina și Polonia petrec timpul alături de refugiați și participă împreună în diverse activități educative și excursii interactive. Astfel, copiii socializează și se integrează în comunitate, iar noi sperăm că acest lucru îi ajută să se simtă ca acasă”, a spus  Dimitri Lekarstev, șeful Congresului Național al Ucrainenilor din Moldova.

Dimitri consideră că această tabără de vară înseamnă nu doar un refugiu pentru copii, dar și un ajutor pentru părinți, care având  posibilitatea de a lăsa copiii în supravegherea celor de la tabără, pot să își caute un loc de muncă sau să meargă la serviciu. 

Printre participanții la această tabără este și Timur, un copil de 7 ani, stabilit în Republica Moldova de o perioadă mai lungă de timp. Mama lui, Anna Melnic, a rămas încântată când a văzut anunțul despre tabăra de vară: „Din prima zi, Timur a rămas impresionat de activități. La tabără, copiii merg în diverse excursii, participă în activități educative și îndrăgesc lectura. Mă bucur că biblioteca oferă o atmosferă pozitivă în cadrul taberei de vară. Copiii sunt mereu implicați în activități și nu au timp pentru neînțelegeri. Domnișoarele de la bibliotecă sunt minunate; în fiecare zi le pregătesc copiilor diferite activități creative.”  

Familia Melnic s-a mutat cu traiul în Republica Moldova înainte ca să înceapă războiul în Ucraina. „Trăiesc aici deja de o perioadă de timp, nu sunt refugiată. Cu toate acestea, m-am bucurat să aflu că există posibilitatea pentru copiii refugiați să participe la o astfel de tabără. Cei care au venit în Republica Moldova din cauza războiului trebuie în continuare să aibă o viață frumoasă, iar copiii să nu fie copleșiți de situația dificilă în care se află. Este un suport și pentru părinți. Oricât de banal nu ar suna, dar în acest mod au și ei timp să își revină moral și să se gândească la ce pot face mai departe,” a mai adăugat Anna Melnic.

Tabăra de vară activează începând cu luna iulie și găzduiește zilnic câte 18-20 de copii. În cadrul taberei, participanții merg în excursii la aeroport, la stația de pompieri, precum și în alte destinații care le permite copiilor să cunoască mai bine orașul și să se familiarizeze cu ritmul acestuia.

Accesul la educație este primordial pentru integrarea copiilor refugiați din Ucraina. În afară de tabăra de vară, aceștia au nevoie de acces la grădinițe, școli: „Cu grădinițele mereu a fost mai dificil, deoarece sunt rânduri pentru a te înregistra. Ne-am dori în viitor să îi putem ajuta și în privința acestui aspect. În cazul taberei de vară, copiii vin de la vârsta de 8 până la 12 ani, însă sunt și alți copii cu vârste mai mici sau mai mari, care au nevoie de acces la educație,” a adăugat Dimitri Lekarstev, șeful Congresului.

Tabăra de vară a fost lansată în cadrul unui acord de colaborare între Congresul Național al Ucrainenilor din Moldova și Solidarity Fund PL în Moldova, finanțat de Polish aid, în vederea creării și susținerii unui Centru de Asistență pentru Refugiații din Ucraina. Participarea copiilor în cadrul taberei de vară este gratuită, costurile fiind acoperite de către Solidarity Fund PL în Moldova și Congresul Național al Ucrainenilor din Republica Moldova. Tabăra de vară va activa zilnic în lunile iulie și august, cu posibilitate de extindere în perioada de toamnă, în dependență de necesitate.

0

ani de activitate în
Republica Moldova

0

proiecte de dezvoltare
locală co-finanțate

0

parteneriate
facilitate

0

membri în
echipă