Comunicare
- Dezvoltare rurală
Mihai Chitaica, GAL „Serpentina Nistrului”: Am reușit să aduc copii la performanțe extrem de bune
Următoarea istorie este despre un proiect, destinat dezvoltării unei comunități sănătoase și, gândim noi, încercării de a-i obișnui pe copii cu modul sănătos de viață. Vorbim despre proiectul „Turism și sport în siguranță”, beneficiarul direct al căruia e Mihai Chitaica, iar beneficiarii indirecți – copiii clubului său de caiac canoe, un sport nautic, care se practică pe ambarcațiuni ușoare. „Sunt antrenor al clubului, unde se practică acest sport”, povestește dnul Chitaica.
Citește în întregime- Dezvoltare rurală
Mihai Chitaica, GAL „Serpentina Nistrului”: Am...
Următoarea istorie este despre un proiect, destinat dezvoltării unei comunități...
Citește în întregime- Dezvoltare rurală
Familia Necula, GAL „Plaiul Codrilor”: Cu mica noastră afacere, vom deschide noi locuri de muncă
Am vizitat familia Necula într-o dimineață călduroasă de toamnă. Domnea un parfum proaspăt al unui anotimp colorat, care deja de săptămâni bune a intrat în drepturi pe plaiul nostru. Acum, călătoriile spre satele moldovenești au devenit mai interesante, întrucât orice peisaj îți atrage privirea, iar fiecare frunză cade poetic.
Citește în întregime- Dezvoltare rurală
Familia Necula, GAL „Plaiul Codrilor”: Cu...
Am vizitat familia Necula într-o dimineață călduroasă de toamnă. Domnea un parf...
Citește în întregime- Revitalizare Urbană
Dan Moraru, Bălți: Programul de Revitalizare este o experiență valoroasă, în care trebuie implicată și comunitatea locală
Programul de Revitalizare Urbană este o inițiativă ambițioasă, ce presupune dezvoltarea integrată și sustenabilă a orașelor, pornind de la zona de revitalizare. În cadrul acestei inițiative, cunoaștem comunitățile urbane, precum și idei strălucite de proiect, menite să îmbunătățească viața cetățenilor.
Citește în întregime- Revitalizare Urbană
Dan Moraru, Bălți: Programul de Revitalizare...
Programul de Revitalizare Urbană este o inițiativă ambițioasă, ce presupune dez...
Citește în întregime- Dezvoltare rurală
Prin Revitalizarea Urbană, m-am revitalizat și eu ca personalitate
Programele de Revitalizare Urbană au ajuns la etapa de prezentare și consultări publice – responsabilii de Revitalizare povestesc mai multe despre modul în care aceștia au identificat zonelor degradate, care sunt necesitățile comunității și soluțiile inovative pentru orașe.
Citește în întregime- Dezvoltare rurală
Prin Revitalizarea Urbană, m-am revitalizat și...
Programele de Revitalizare Urbană au ajuns la etapa de prezentare și consultări...
Citește în întregime- Dezvoltarea urbană
Cetățenii visează la o zonă de recreere și multifuncțională în Ungheni-Vale
Procesul de Revitalizare cuprinde multe orașe din Republica Moldova. De data aceasta vorbim despre Ungheni – al șaptelea cel mai mare oraș din Moldova și unul dintre principalele puncte vamale din țară.
Citește în întregime- Dezvoltarea urbană
Cetățenii visează la o zonă de...
Procesul de Revitalizare cuprinde multe orașe din Republica Moldova. De data ac...
Citește în întregime- Dezvoltarea urbană
Întregul Proces și Program de Revitalizare a fost o provocare pentru mine
Astăzi, vorbim despre Municipiul Edineț și schimbările pozitive, ce vor avea loc prin prisma Programului de Revitalizare.
Citește în întregime- Dezvoltarea urbană
Întregul Proces și Program de Revitalizare...
Astăzi, vorbim despre Municipiul Edineț și schimbările pozitive, ce vor avea lo...
Citește în întregime- Dezvoltarea urbană
Programul de Revitalizare este o experiență valoroasă, în care trebuie implicată și comunitatea locală
Programul de Revitalizare Urbană este o inițiativă ambițioasă, ce presupune dezvoltarea integrată și sustenabilă a orașelor, pornind de la zona de revitalizare. În cadrul acestei inițiative, cunoaștem comunitățile urbane, precum și idei strălucite de proiect, menite să îmbunătățească viața cetățenilor.
Citește în întregime- Dezvoltarea urbană
Programul de Revitalizare este o experiență...
Programul de Revitalizare Urbană este o inițiativă ambițioasă, ce presupune dez...
Citește în întregime- Istorii
Îmi doresc să implic mai mulți oameni în dezvoltarea satului
Întrucât mulți și-au exprimat dorința să afle detalii despre ce, totuși, se întâmplă în cadrul proiectului Acces pentru Succes, echipa A2S a hotărât să publice o serie de articole despre participanții și inițiativele lor – doar ele sunt atât de multe și atât de diverse și interesante, mai ales dacă vorbim despre parteneriatele dintre comunitățile de pe ambele maluri ale râului Nistru.
Citește în întregime- Istorii
Îmi doresc să implic mai mulți...
Întrucât mulți și-au exprimat dorința să afle detalii despre ce, totuși, se înt...
Citește în întregime- Istorii
Trebuie să fim mereu activi – nu doar să așteptăm oportunități.
Încă un articol despre proiectele de parteneriat din cadrul schemei de grant a proiectului „Acces pentru Succes”. Din data de 2 ianuarie curent, acestea sunt în proces de implementare. Astăzi, vorbim cu Iulia Bernaz, reprezentanta ONG-ului „Процветание” din satul Crasnogorca, r-nul Grigoriopol.
Citește în întregime- Istorii
Trebuie să fim mereu activi –...
Încă un articol despre proiectele de parteneriat din cadrul schemei de grant a ...
Citește în întregime