logo-loader
Comunicare

Prima ediție a Academiei Animatorilor Locali a luat sfârșit. Impresii și rezultate

  • Dezvoltare rurală
  • Noutăți
24 mai 2024
Vizite: 125

Academia Animatorilor Locali a ajuns la evenimentul final și a celebrat activitatea celor nouă specialiști din cadrul Grupurilor de Acțiune Locală care au avut curajul, interesul și entuziasmul să se aprofundeze în explorarea și valorificarea potențialului rural. Ceremonia de înmânare a diplomelor a avut loc în Complexul Turistic Vatra Dumeștilor din GAL „Plaiul Codrilor”.

În cadrul programului „EU4Moldova: Comunități Locale”, Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală LEADER (RNDRL) și-a pus scopul ca în 2024 să pornească dezvoltarea și popularizarea conceptului de animator local – persona care își ia responsabilitatea să identifice și să dezvolte potențialul unei localități împreună cu și pentru oameni din zonă, dar și pentru bunăstarea țării. „Animația locală este o inițiativă binevenită”, spune Petru Timbur, responsabil pentru Programul LEADER în Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA). „Animatorii vor fi în teritoriu, vor identifica potențialii beneficiari și acest lucru va fi un plus ajutor GAL-urilor”, adăugă dumnealui, menționând că de rezultatele acestui proces vor beneficia toți actorii implicați în implementarea abordării LEADER.

Într-adevăr, animatorii locali sunt oameni din comunitățile locale, care-și cunosc satele și au îmbogățit cunoștințele în domeniul managementului proiectelor, identificarea oportunităților de cooperare, principiilor de lucru în domeniul dezvoltării locale. Alături de directorii GAL, cei nouă absolvenți au studiat mai multe și despre strategia de dezvoltare locală. „Suntem convinși că animația locală va fi, neapărat, o parte componentă a tuturor GAL-urilor”, spune Vitalie Jereghi, Manager de Unitate Implementare a Metodologiei LEADER la RNDRL.

Mobilizarea potențialului local va fi principala arie de lucru a animatorului local, iar capacitățile obținute de către acesta timp de trei module de lucru sunt valoroase și utile pentru activitatea planificată. „Mulțumim echipei RNDRL că, de fiecare dată, veniți cu inițiative și idei bune, noi și care nu neapărat sunt ușor de implementat, ba chiar provocatoare, însă RNDRL mereu este în pas cu aceste schimbări. Această inițiativă nu va influența doar GAL-ul – e foarte important să aduceți inițiativele bune în localități”, menționează Irina Selezniova, Managera componentei patru în cadrul programului „EU4Moldova: Comunități Locale”.

Ana Cerneva, directoarea RNDRL, a menționat că această inițiativă a fost, de fapt, și un experiment destul de riscant: „Animatorul este un simbol al valorilor, ceea ce e foarte greu de măsurat. Ca să devii un animator local, trebuie să fii o persoană sinceră și deschisă”, povestește ea, adăugând că acum RNDRL este în căutarea oportunităților ce vor contribui la multiplicarea acestui proces.

Animatorii locali au adus sincere mulțumiri pentru această experiență memorabilă și remarcabilă, menționând că absolvenții sunt cu spirit de echipă, pozitivi și optimiști. „Sunt foarte mulțumit de această oportunitate plăcută să descoperim ce este GAL-ul și lumea lui. Vin din domeniul psihologiei și așa s-a primit că am început să lucrez pe linia mult mai administrativă, birocratică – nu sunt deloc din lumea asta, dar cu această inițiativă, mi-am găsit locul, cu o parte mai creativă, mai socială”, spune Martin Deshayes, animator în GAL „Colinele Tigheciului”.

După trei luni în funcția de animator local, o spun, cu modestie, că eu cred că o să schimb cursul localnicilor din satele-membre ale GAL-ului, așa cum am schimbat cursul familiei mele – am revenit din oraș, acasă la țară. Aici este raiul! Când vin la sediul GAL, vorbesc în continuu despre entuziasmul meu și despre ce descopăr eu”, povestește Veronica Leca, animator în GAL „Plaiul Codrilor”.

Animatorii locali vor continua lucrul asupra descoperii potențialului local, identificarea oportunităților de dezvoltare și întărirea relațiilor dintre membrii comunităților locale.

Academia Animatorului Local este organizată cu sprijinul programului EU4Moldova: Local Communities, finanțat de UE, Guvernele Germaniei, Austriei și Poloniei și implementat de către GIZ, ADA și Solidarity Fund PL in Moldova. Mulțumim pentru colaborare Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare și Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).

Mai citește:

0

ani de activitate în
Republica Moldova

0

proiecte de dezvoltare
locală co-finanțate

0

parteneriate
facilitate

0

membri în
echipă