logo-loader
Ce facem

Dezvoltarea urbană – Abordarea de Revitalizare Urbană

Vizite: 3993

Dezvoltarea urbană sustenabilă, integrată și inteligentă este unul dintre obiectivele noastre. Deși orașele din Republica Moldova se confruntă cu o serie de probleme și provocări de ordin economic, social și de mediu, acestea dețin potențial ca să devină motoare de dezvoltare ale economiei naționale.

Astfel, împreună cu autoritățile și comunitățile locale, în mod transparent și participativ, suntem în continuă căutare a soluțiilor smart și viabile ce pot contribui la dezvoltarea zonele urbane.

DEZVOLTAREA ORAȘELOR PRIN INSTRUMENTUL DE REVITALIZAREA URBANĂ

Din 2017, în parteneriat cu  Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), cu sprijinul Ministerului Fondurilor pentru Dezvoltare și Politică Regională al Republicii Polone, Solidarity Fund PL în Moldova sprijină dezvoltarea urbană prin implementarea abordării de Revitalizare Urbană — un instrument european ce contribuie la îmbunătățirea zonelor urbane în condiție critică, care au nevoie de schimbări sociale, arhitecturale și economice. În cadrul implementării acestei abordări, oferim suport pentru următoarele direcții de activitate:

Inițierea și facilitarea procesului de elaborare și implementare a Programelor de Revitalizare Urbană

Revitalizarea Urbană se realizează în baza unei continue cooperări între autoritățile orașelor și comunitățile locale prin intermediul unui Program de Revitalizare Urbană (PRU). PRU este un document strategic, realizat cu scopul de a îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor orașului și a diminua discrepanțele de dezvoltare dintre zonele orașului. Procesul de elaborare a PRU este realizat cu suportul Agențiilor de Dezvoltare Regională și a facilitatorilor comunitari printr-o serie de consultări și discuții care setează pași concreți de îmbunătățire a zonei selectate. Autoritățile publice locale realizează o analiză privind existența unor probleme socio-culturale în comunitate și creează un Comitet de Coordonare și o Comisie Consultativă pentru a soluția problemele identificate. Împreună cu locuitorii zonelor urbane se analizează profund necesitățile, problemele și valorile comunităților locale și în baza lor se dezvoltă un program care include o viziune comună și un set de activități/portofoliu de proiecte de revitalizare.

Implementarea propriu-zisă a Programului de Revitalizare Urbană a unui oraș aduce schimbări vizibile. Spațiile evitate anterior de către localnici, ajung în urma revitalizării a fi prietenoase și atractive. Spre exemplu, prin reabilitarea unui parc, amenajarea unor spații de recreere pentru copii și adulți, renovarea instituțiilor preșcolare, se contribuie la îmbunătățirea condițiilor de trai, calității mediului și a climatului social, dar și consolidarea economiei locale. În prezent, procesul de revitalizare urbană este demarat în 22 orașe: Bălți, Căușeni, Cimișlia, Edineț, Ialoveni, Ocnița, Soroca, Ungheni, Ceadîr-Lunga, Drochia, Rezina, Sîngerei, Strășeni, Vulcănești, Comrat, Florești, Fălești, Nisporeni, Cahul, Hîncești, Ștefan Vodă, Călărași.

Solidarity Fund PL în Moldova a oferit suport în implementarea PRU prin cofinanțarea proiectelor de revitalizare urbană în 12 orașe din Moldova în perioada 2017-2021.

Sprijin în crearea și consolidarea Rețelei Naționale de Revitalizare Urbană (RNRU)

În 2020, 13 orașe implicate în procesul de Revitalizare Urbană au realizat intenția lansată încă în 2019 și au fondat Rețeaua Națională de Revitalizare Urbană (RNRU) în Republica Moldova. RNRU va deveni o voce comună a orașelor din Moldova pentru a promova instrumentele de dezvoltare urbană durabilă, a consolida capacitățile locale, schimbul de experiență, a acorda consultanță, suport organizatoric, granturi etc. Rețeaua tinde să devină o entitate independentă, funcțională și durabilă până în 2023.

Cooperarea cu instituțiile statului

Procesul de Revitalizare Urbană a fost inițiat de MAIA, în strânsă colaborare cu Solidarity Fund PL în Moldova, ce a venit în sprijin autorităților publice de la bunele începuturi. De curând, Revitalizarea Urbană a fost inclusă ca domeniu de intervenție în Programul Național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în Republica Moldova (2021-2027), care va fi finanțat prin intermeniul  Fondului Național pentru Dezvoltare Regională. Astfel, pentru perioada 2021-2022, e prevăzută realizarea primelor proiecte-pilot de revitalizare urbană finanțate din fonduri publice. Pentru a susține aceste acțiuni, am inițiat alături de MAIA pilotarea unui Fond de sinergie pentru 2021-2022, unde fondurile publice și cele ale organizației vor fi direcționate pentru implementarea proiectelor integrate de Revitalizare Urbană.

Pentru mai multe detalii, puteți explora detaliat rapoartele de activitate pentru 2019.

COOPERARE PENTRU DEZVOLTARE URBANĂ DURABILĂ

Colaborăm sistematic cu instituțiile statului și partenerii de dezvoltare pentru a contribui la dezvoltarea durabilă a orașelor din Moldova. Implementarea politicilor naționale constituie o prioritate, astfel oferim suport orașelor pentru operaționalizarea Programului Național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere.

De asemenea, colaborăm cu parteneri internaționali din Ucraina, Polonia, Slovacia și Ungaria pentru a studia modul în care autoritățile publice locale contribuie la soluționarea provocărilor întreprinderilor mici și mijlocii pe timp de pandemie COVID-19 pentru o recuperare economică mai eficientă și de a împărtăși cele mai bune practici.

Proiecte gestionate de organizație

  • 2021-2022: Fondul de Dezvoltare Urbană
    • Cofinanțarea proiectelor în de Revitalizare Urbană
    • Buget: 100,000.00 EUR (Polish Aid)
  • 2021: Suport pentru Rețeaua Națională de Revitalizare Urbană
    • Grant pentru suport instituțional RNRU
    • Buget: 15,000.00 EUR
  • 2020-2021: Fondul Granturilor Mici
    • Cofinanțarea a 8 proiecte de Revitalizare Urbană
  • 2019: Fondul Granturilor Mici
    • Cofinanțarea a 8 proiecte de Revitalizare Urbană
    • Buget: 255,000.00 EUR (Polish Aid)
  • 2018: Fondul Granturilor Mici
    • Cofinanțarea proiectelor- pilot de Revitalizare Urbană
    • Buget: 200,573.00 EUR (Polish Aid)

0

ani de activitate în
Republica Moldova

0

proiecte de dezvoltare
locală co-finanțate

0

parteneriate
facilitate

0

membri în
echipă